54 de ani și un corp ca la 20. Sofia Vergara a atras toate privirile în costum de baie, în Italia

12 iulie 2026 15:04

Sofia Vergara, actrița cunoscută pentru rolul din serialul „Modern Family”, și-a sărbătorit ziua de naștere pe 10 iulie, ocazie cu care a petrecut în Italia, pe malul mării. Vedeta a atras toate privirile purtând un costum de baie roșu, care i-a pus în valoare silueta.

Sofia Vergara. Foto: Instagram

Sofia Vergara este considerată una dintre cele mai îndrăgite și apreciate actrițe de la Hollywood. Cu ocazia aniversării, aceasta a publicat pe rețelele de socializare mai multe imagini din vacanța sa din Italia și le-a arătat fanilor cum și-a petrecut ziua specială. Actrița a pozat la bordul unui iaht, îmbrăcată într-un costum de baie roșu cu șnururi și un machiaj impecabil, iar fotografiile au atras imediat numeroase reacții.

Alături de imagini, Sofia Vergara le-a mulțumit urmăritorilor pentru mesajele și urările primite cu ocazia aniversării. 

„Sunt atât de fericită pentru toată dragostea pe care mi-ați arătat-o ieri! A fost cea mai frumoasă zi de naștere! Și mulțumesc, Italia, pentru «cele 300 de torturi»! 54 este un număr bun!”, a fost mesajul amuzant al actriței. 

Sofia Vergara la împlinirea celor 45 de ani. Foto: Instagram

Fanii nu au putut trece cu vederea frumusețea și aspectul tineresc al actriței, admirând în special pielea sa fermă, în ciuda faptului că a trecut de prima tinerețe.

Într-un interviu acordat revistei Shape, Sofia Vergara a povestit că, după ce a împlinit 40 de ani, a observat că pielea și corpul său nu mai aveau aceeași fermitate. Acesta a fost momentul în care a decis să acorde și mai multă atenție îngrijirii și stilului său de viață.

„Am împlinit 40 de ani și am început să observ că pielea și corpul meu nu mai aveau aceeași fermitate. Atunci am știut că era momentul să fac ceva și chiar am făcut-o”, a mărturisit actrița.

În cadrul aceluiași interviu, actrița a vorbit și despre pasiunea sa pentru dulciuri, mărturisind, în glumă, că ia în calcul chiar și hipnoza pentru a renunța la acest obicei.

„Am auzit despre cineva din Los Angeles care a apelat la hipnoză ca să nu mai mănânce dulciuri. Chiar mă gândesc serios la asta, pentru că sunt obsedată”, a spus ea.

Mai multe