9 celebrităţi care au ajuns la puşcărie. Imagini inedite din arest

25 iunie 2015 11:54   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Celebrităţile de la Hollywood au fost şi ele certate cu legea, unele chiar pentru mult timp. Imaginile cu starurile în momentul arestării sunt cu adevărat spectaculoase. Încercănate sau în stare de ebrietate, au ajuns pe mâna poliţiştilor din varii motive, iar fotografiile lor au ajuns virale pe internet.

Printre celebrităţile certate cu legea se numără Robert Downey Jr. (50 de ani) a fost arestat de mai multe ori pentru posesie de droguri. El a stat un an în închisoare pe când avea 35 de ani, conform Telegraph.co.uk. Lindsay Lohan (22 de ani) nu a fost niciodată o actriţă cuminte. Ea a fost arestată pentru că a condus în stare de ebrietate, iar asupra ei au fost găsite droguri. Alte nume de calibru care le fac concurenţă celor doi favoriţi ai poliţiştilor sunt:  Paris Hilton, Nick Nolte şi Charlie Sheen.

1.Lindsay Lohan

Actriţa Lindsay Lohan  a fost arestată de două ori, în 2007, pe când avea doar 21 de ani, pentru că a condus în stare de ebrietate şi pentru posesie de cocaină, iar în 2010 pentru că a încălcat restricţiile eliberării condiţionate şi a părăsit ţara fără să anunţe.

2. Robert Downey Jr.

Băiatul rău al Hollywoodului Robert Downey Jr. a fost certat cu legea multă vreme. Între 1996 şi 2001, actorul a fost arestat de foarte multe ori, pentru posesie de droguri. A stat un an în închisoare pe vremea când avea 35 de ani, apoi a fost eliberat condiţionat.

3. Paris Hilton

Excentrica Paris Hilton (34 de ani) a ajuns şi ea pe mâna poliţiştilor în 2010. Ea a fost arestată în Las Vegas. Poliţia a oprit-o la un semafor şi a găsit în geanta ei o cantitate mare de cocaină. Paris a recunoscut că este vinovată dar nu a făcut puşcărie.

4.Charlie Sheen

Charlie Sheen (49 de ani) este cunoscut drept un băiat rău la Hollywood, dar motivul pentru care a fost arestat a şocat pe toată lumea.  El a bătut-o pe soţia sa, chiar în ziua de Crăciun, în anul 2009. A fost eliberat în aceeaşi zi, după ce a avut de plătit o cauţiune de 8.500 de dolari. Apoi s-a internat la o clinică de reabilitare pentru a scăba de adicţia de droguri şi alcoo.

5. Bruno Mars

Bruno Mars (29 de ani) a fost arestat în 2010, după ce poliţiştii au găsit asupra lui 2.6 grame de cocaină. El a fost prins chiar după ce a susţinut un concert într-un club din Las Vegas. Pe vremea aceea artistul avea 25 de ani. El a pledat vinovat şi a scăpat de puşcărie, cu condiţia să nu aibă probleme cu legea timp de un an şi să plătească o cauţiune de 2.000 de dolari.

6.Nick Nolte

Nick Nolte (74 de ani) a fost arestat la 11 septembrie, în 2002, după ce un ofiţer de poliţie ce se afla în patrulare pe o autostradă din California a văzut un Mercedes care era condus haotic. Actorul a fost acuzat că a condus sub influenţa drogurilor şi a alcoolului, dar a fost eliberat mai târziu.

7.Nicole Richie

Nicole Richie (33 de ani) a fost arestată la 11 decembrie, în 2006, după ce a fost prinsă la volanul unui autovehicul, în stare de ebrietate. Poliţiştii au dus-o la secţie după ce a picat proba cu etilotestul. Nicole a recunoscut că era sub influenţa drogurilor când a fost arestată.

8.Jane Fonda

Actriţa veterană Jane Fonda (77 de ani) a fost arestată în 1970, în Cleveland, deoarece a asaltat un poliţist care o chestiona în legătură cu un număr foarte mare de pastile pe care îl avea asupra ei. Deşi era suspectată de posesie de droguri, acuzaţiile s-au dovedit false.

9.Jake Lloyd

Jake Lyod (26 de ani) care l-a jucat pe Anakin Skywalker în „Războiul Stelelor: Ameninţarea Fantomei”,  a fost arestat în iunie 2015, după ce a fost prins conducând haotic în Charleston, Carolina de Sud. Jake nu a vrut să oprească maşina, la insistenţele poliţiştilor, dar până la urmă a fost prins. Se pare că actorul conducea fără permis. Cauţinuea pe care a trebuit să o plătească a fost de 10.700 de dolari.

Mai multe