A fost odată Jayne Mansfield, mireasa goală

1 noiembrie 2016 12:43   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Sau o Marilyn Monroe de mâna a doua, cum ar zice răutăcioşii! Doar J.F.K. a invitat-o în patul său pentru că semăna cu Marilyn Monroe, nu-i aşa?! Una dintre cele mai îndrăznețe starlete de la Hollywood, Jayne a fost printre primele actriţe care au apărut complet goale pe marele ecran. Și tot de la ea au început așa-zisele incidente mondene, în care outfitul lasă “din greşeală” să se vadă un sfârc atât de vânat de paparazzi.

Când, în 1963, Jayne îşi etala, în toată splendoarea, nudul în pelicula „Promises, promises”, tot Hollywoodul şi lumea întreagă rămânea cu gura căscată. Dar, la urma urmei, Jayne făcea ce ştia mai bine, căci nu era o actriţă de un real talent. Dezgolirea frecventă a trupului său apetisant era ocupaţia sa de bază, fiind percepută mai degrabă ca o copie a lui Marilyn Monroe… Sau o parodie a lui Marilyn, fiindcă Vera Jane Palmer făcea şi lucruri pe care Monroe le făcea – dar şi lucruri pe care nu le-ar fi făcut. Cum ar fi invitarea fotografilor la ea acasă ca s-o filmeze în timp ce se îmbăia goală în piscina sa în formă de inimă. Mai mult, Jayne a şocat lumea măritându-se într-o rochie de mireasă transparentă! Căsătorită de trei ori şi mamă a cinci copii, sex simbolul sfârşitului de ani ’50 a avut o viaţă extrem de intensă. Şi izbitor de scurtă: destinul ei s-a frânt la doar 34 de ani, într-un accident de maşină!

Citește mai multe pe okmagazine.ro!

Mai multe