A murit Larry Hagman, celebrul J.R. din Dallas

24 noiembrie 2012 6:38   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Actorul principal din celebrul serial „Dallas“, Larry Hagman a murit vineri, după o grea suferință, la vârsta de 81 de ani.

Hagman a anunţat în octombrie 2011 că suferă de un tip de cancer aflat într-un stadiu în care poate fi tratat. Actorul a fost supus unui transplant de ficat în 1995, după ani de alcoolism şi de atunci a sprijinit Fundaţia Naţională pentru Rinichi şi s-a pronunţat şi împotriva fumatului.

Larry Hagman a fost actor, producător şi regizor de film. Cel mai renumit rol al său este J. R. Ewing din serialul TV "Dallas". Episodul "Who Shot JR?", difuzat în 1980, a rămas până în zilele noastre unul dintre programele de televiziune cu cea mai mare audienţă din lume, iar serialul "Dallas", difuzat în 13 sezoane între anii 1978 şi 1998, a avut o popularitate uriaşă pe plan mondial.

Mai multe