A murit legenda Hollywood-ului! Actorul care a scris istorie în filmele mafiote și de război s-a stins la 95 de ani

16 februarie 2026 20:23   Vedete internaționale

Hollywood-ul își ia rămas bun de la unul dintre cei mai mari actori ai tuturor timpurilor. Robert Duvall, celebru pentru rolurile sale memorabile din „Nașul” și „Apocalypse Now”, s-a stins la vârsta de 95 de ani, în locuința sa din Middleburg, Virginia, lăsând în urmă o carieră impresionantă și o moștenire cinematografică de neegalat.

Lumea cinematografiei este în doliu după dispariția lui Robert Duvall, unul dintre cei mai respectați actori ai generației sale. Artistul premiat cu Oscar, cunoscut pentru roluri memorabile în producții uriașe, s-a stins duminică, 15 februarie, la locuința sa din Middleburg, Virginia. Anunțul a fost făcut de soția sa printr-un comunicat, potrivit CNN.

Cariera sa a explodat în anii ’70, odată cu rolul Tom Hagen din „The Godfather”, film regizat de Francis Ford Coppola. Interpretarea i-a adus prima dintre cele șapte nominalizări la Oscar și l-a transformat într-un nume uriaș la Hollywood.

Un episod celebru din cariera sa a fost refuzul de a juca în continuarea francizei din cauza unui conflict financiar cu producătorii, în contextul în care Al Pacino urma să fie plătit mult mai bine.

Toți au făcut-o pentru bani. De ce să aștepți 15 ani pentru un sequel?”, spunea el cu pragmatismul care l-a caracterizat mereu.

Rolurile care l-au transformat într-o legendă a cinematografiei

Actorul a debutat în film cu „To Kill a Mockingbird”, unde a interpretat personajul Boo Radley. De-a lungul anilor au urmat roluri devenite iconice. În „Apocalypse Now”, interpretarea locotenent-colonelului Kilgore a rămas în istorie, mai ales prin replica devenită celebră: „Iubesc mirosul de napalm dimineața”.

Pentru rolul din „Tender Mercies”, actorul a câștigat Oscarul pentru cel mai bun actor, demonstrând și talent muzical, deoarece a cântat singur în film. Mai târziu, a revenit în atenția publicului cu nominalizarea la Oscar pentru rolul din „The Judge”.

De-a lungul vieții, a rămas activ în industrie, implicându-se și în regie și scenaristică. A colaborat în tinerețe cu nume uriașe ale cinematografiei și a fost apreciat pentru profesionalism și convingeri ferme.

Familia a transmis că nu va exista o ceremonie funerară oficială, însă a lăsat un mesaj emoționant pentru cei care vor să îi onoreze memoria:

Cei care doresc să-i onoreze memoria să o facă într-un mod care să reflecte viața pe care a trăit-o: vizionând un film grozav, spunând o poveste bună la masă cu prietenii sau făcând o plimbare la țară pentru a aprecia frumusețea lumii”.

Mai multe