A murit Sara Montiel, o legendă a cinematografiei mondiale, marea iubire a lui Ion Dichiseanu

8 aprilie 2013 12:08   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Medicul său personal a încercat în zadar s-o resusciteze. Vedeta, în vârstă de 85 de ani, se afla împreună cu fiica ei, Thais. Protagonista unor filme de mare succes, cum ar fi "El último cuplé" şi "La violetera", actriţa a fost un sex simbol al celei de-a doua jumătăţi a secolului XX.

Considerată cea mai renumită actriţă spaniolă din cetatea filmului american, Sara Montiel a jucat în peste 60 de filme. Printre bărbaţii pe care i-a iubit s-a aflat şi renumitul actor român Ion Dichiseanu. Actorul a declarat în nenumărate rânduri că Sara a fost iubirea vieţii lui. În urmă cu numai o lună, când actriţa a împlinit 85 de ani, Ion Dichiseanu i-a transmis un mesaj emoţionant. "Îi doresc Sarei tot ce poate fi mai frumos pe lume. Să fie sănătoasă şi să nu îmbătrânească niciodată. De asemenea, aş vrea să ştie că am pentru ea aceleaşi sentimente ca în urmă cu mulţi ani, nu vreau să spun câţi...", a declarat maestrul la vremea respectivă în exclusivitate pentru Click!

Actriţa a fost căsătorită de patru ori cu: regizorul american Anthony Mann (1957-1963), producătorul José Vicente Ramírez Olalla (1964-1964), omul de afaceri Pepe Tous (1979-1992) şi cubanezul Tony Hernández (2002-2005), cu 35 de ani mai tânăr. Vedeta are doi copii, Thais şi Zeus.

A lansat cântece de neuitat cum ar fi "Fumando espero" şi "Bésame mucho". Pe numele adevărat María Antonia Abad Fernández, Sara Montiel s-a născut în Campo de Criptana la 10 martie 1928. Ea a fost una dintre primele actriţe spaniole care au jucat în filme la Hollywood, ca de exemplu în peliculele "Veracruz" (din 1954) şi "Yuma" (din 1957).

Între celebrităţile care au iubit-o se numără: laureatul premiului Nobel Severo Ochoa, poetul León Felipe, dramaturgul Miguel Mihura, cineastul Mario Camus şi celebrul scriitor Ernest Hemingway.

Mai multe