A murit Verne Troyer! Actorul din „Austin Powers” se lupta cu depresia și dependența de alcool

22 aprilie 2018 10:29   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Actorul american Verne Troyer, cunoscut în special pentru rolul său din filmele seriei „Austin Powers”, s-a stins din viață sâmbătă, la vârsta de 49 de ani, în orașul Los Angeles.

Verne Troyer a fost cunoscut pentru rolul „Mini-Me”, dar și pentru apariția în cunoscuta serie de filme „Harry Potter”. Anunuțul cu privire la încetarea sa din viață a fost făcut pe Facebook de către familie și a stârnit mii de reacții triste din partea fanilor artistului. „Cu mare tristeţe şi inimi grele scriem că Verne a murit astăzi. Un om căruia îi păsa. Voia să facă pe toată lumea să zâmbească, să fie fericită şi să râdă. Verne a sperat că a făcut o schimbare în bine prin intermediul opiniilor sale, şi și-a clădit cariera încercând mereu să-i ajute pe cei care sufereau de aceleași probleme ”. Deși nu este precizată cauza morții, în declarația dată de familie se face referire la problemele cu care s-a confruntat actorul de-a lungul vieții. „Verne a fost un adevărat luptător în ceea ce privește problemele pe care le avea. De-a lungul anilor, s-a chinuit cu ele și a câștigat, s-a tot chinuit și iar a câștigat, însă de această dată din păcate, problemele au fost mult prea multe.” Din anunț reieșea de asemenea faptul că actorul suferea de depresie și că acest lucru l-a făcut să ducă o luptă interioară de-a lungul anilor. „Depresia şi suicidul sunt probleme foarte serioase. Nu poţi şti niciodată ce fel de luptă duce cineva înăuntrul lui. Fiți buni mereu unii cu alții!”

Colegul său de platou, actorul principal din „Austin Powers”, Mike Myers a declarat pentru The Hollywood Reporter: „Verne era un profesionist desăvârşit şi un optimist. Este o zi tristă, dar sper că se află într-un loc mai bun. Îi va fi simţită lipsa”. Regizorul Jay Roach, care a lucrat cu Verne Troyer în două dintre filmele seriei, a spus de asemenea: „Verne a fost un tip incredibil, un colaborator vesel şi un maestru al comediei, visul unui regizor”.  

Troyer a crescut în Michigan şi a devenit celebru graţie rolului „Mini-Me” din franciza „Austin Powers”. După debutul în această serie, în anul 1999, el a mai avut roluri în filme extrem de cunoscute precum „Harry Potter and the Sorcerer's Stone”, unde l-a jucat pe Griphook, și în „Gurul dragostei”, întruchipându-l pe Coach Punch. Actorul, pe lângă depresia de care suferea, s-a mai luptat și cu dependenţa de alcool, iar pe 2 aprilie 2018, un prietend de-al său a sunat la 911 pentru a anunța că acesta s-a îmbătat și vrea să își pună capăt zilelor. 

Mai multe