A sărăcit Mel Gibson? Actorul mai scoate o vilă la vânzare
Două case la vânzare în mai puţin de două săptămâni. Mel Gibson şi-a scos la vânzare, săptămâna trecută, vila de lux din Malibu. Zilele trecute, pe un site de imobiliare a apărut la vânzare şi domeniul actorului din Costa Rica.
Casa din Malibu se vinde cu 17,5 milioane de dolari şi are o privelişte de vis. Proprietatea are o suprafaţă de peste 22.200 de metri pătraţi, iar locuinţa are cinci dormitoare şi patru băi. Mai există o casă pentru oaspeţi şi o piscină imensă, potrivit Daily Mail.
Aceeaşi sursă spune că actorul renunţă şi la conacul pe care îl are în jungle costaricană. Domeniul se vinde cu aproape 30 de milioane de dolari.
Proprietatea include 200 hectare de teren în jungla din Costa Rica, aproape de plajă și trei vile anexe, ridicate pe dealuri. Fiecare vilă are bucătărie complet utilată, câteva dormitoare, iar casa principală este dotată cu o piscină imensă și o terasă.
Actorul are o avere de 425 de milioane de dolari, pe care o administrează împreună cu fosta lui soţie Robyn Moore, de care a divorţat în 2011 după un mariaj de 28 de ani. Mel Gibson a devenit şi tătic anul acesta pentru a noua oară.