Actorul Tim Robbins divorțează de soția româncă. Ioana Grațiela Brâncuși este cu 33 de ani mai tânără

30 ianuarie 2021 11:49   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

A depus deja actele de divorț! Tim Robbins divorțează de soția sa secretă, Ioana Grațiela Brâncuși, absolventă a Universității din București, scrie ziarul britanic ”Daily Mail”.

Actorul Tim Robbins, de 62 de ani, divorțează de soția sa, Ioana Grațiela Brâncuși. ”Se crede că ea este cu 33 de ani mai tânără decât starul”, menționează ziarul mai sus citat. În acest sens, ”Daily Mail” precizează că Ioana Gabriela Brâncuși a absolvit Universitatea din București în 2012.Nu se știe când s-au căsătorit, fiindcă Tim Robbins nu a făcut publică niciodată căsătoria sa.

Starul a ținut la secret căsătoria

Ei s-au cunoscut în 2016, când Grațiela lucra în calitate de coordonator marketing, iar Tim era director artistic la compania lui teatrală nonprofit The Actors' Gang, care are o vechime de 40 de ani. Au fost văzuți pentru prima oară împreună la premiera serialului lui ”Aici, acum”, în februarie 2018. În noiembrie 2019, frumoasa româncă a fost pozată purtând pe deget un inel cu diamante, la premiera filmului ”Dark Waters”. Chiar în luna următoare Grațiela și Tim au fost la un meci de hochei împreună cu fiul lui, Miles, și sora vitregă a acestuia, Eva Amurri, cu cei doi copii ai ei. Starul a depus actele de divorț, miercuri, 27 ianuarie, la un tribunal din Los Angeles. După socotelile făcute de ”Daily Mail”, Grațiela ar fi cam de o seamă cu cei doi fii ai lui Tim, Jack Henry, de 31 de ani, și Miles Guthrie, de 28 de ani, rezultați din lunga relație a acestuia cu acrița Susan Sarandon (74 de ani). Robbins și Sarandon au fost împreună între 1988-2009. Despărțirea a dezamăgit fanii care au fost supărați pe el pentru că nu s-a însurat cu ea niciodată. Laureat al premiului Oscar pentru rolul secundar din ”Misterele Fluviului” și regizor al filmului ”Culoarul morţii”, Tim Robbins are o avere de 70 de milioane de dolari.

Mai multe