Adrian Mutu renunță la burlăcie! A cerut-o de nevastă pe Sandra!

31 august 2015 1:04   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Adrian Mutu iubește din nou și vrea să fie sigur că o va alături pe Sandra mult timp de acum încolo.

Click! v-a anunțat în exclusivitate în 2014 despre planurile lui Adi Mutu de a divorța de Consuelo, femeia cu care are două fete. ”Briliantul” a mers până la capăt, și, de mai bine de jumătate de an, este un bărbat liber. Începutul lui 2015 l-a găsit îndrăgostit lulea. Cea care l-a cucerit este fosta Miss România, Sandra Bachici, fosta logodnică a fotbalistului Laszlo Sepsi.

Sandra și Adrian Mutu sunt nedespărțiți din ianuarie, iar fotbalistul a decis că este momentul să facă marele pas. Cele două căsnicii ratate (n.r. prima a fost cea cu Alexandra Dinu, cu care are un băiat, Mario) nu l-au speriat, așa că și-a luat inima în dinți și a cerut-o de soție pe Sandra.

Răspunsul brunetei a fost, evident, cel pe care fotbalistul indienilor de la FC Pune îl aștepta.

”Te iubesc sufletul meu!!!A fost cea mai frumoasă seara din viața mea”, i-a transmis Sandra și prin intermediul site-urilor de socializare.

Pentru Adrian Mutu ar fi al treilea mariaj. Fotbalistul a mai fost căsătorit cu Alexandra Dinu, cu care are un băiat, şi cu Consuelo Matos Gomez, care i-a dăruit două fiice.

Mai multe