Al Bano se însoară din nou la 70 de ani!

31 iulie 2013 15:56   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Mare surpriză! La scurt timp după ce s-a împăcat cu fosta soţie, Romina Power, celebrul cantautor a anunţat că se însoară cu vedeta italiană de televiziune Loredana Lecciso, potrivit “Oggi”.

Cântăreţul Al Bano (70 de ani) are o relaţie cu Loredana Lecciso (41 de ani) din 2001, dar nu au ajuns până acum la căsătorie. Ei au împreună doi copii, Yasmine, de 12 ani,  şi Albano-junior, alintat Bido, în vârstă de 11 ani.

Nunta este programată peste câteva luni şi va avea loc la Assisi, Fatima sau Santiago de Compostela, după ce Loredana va finaliza divorţul de fostul ei soţ, Fabio Cazzato.

"Copiii noştri sunt mari, vreau să fie fericiţi, să aibă o familie normală. E momentul să punem ordine în lucruri şi să terminăm cu zvonurile şi calomniile", spune starul.

"Da, ne căsătorim. Această propunere este un mod prin care Al Bano îmi demonstrează cât ţine la mine şi la copii", confirmă şi Loredana Lecciso. Al Bano recunoaşte că va cânta pe aceeaşi scenă cu fosta soţie, Romina Power, dar nu va fi decât o reîntâlnire artistică. "Povestea aceea s-a terminat definitiv", a ţinut să sublinieze cântăreţul.

Al Bano şi Romina Power, fiica actorului Tyrone Power, s-au căsătorit în 1970 şi au adus pe lume 4 copii: Ylenia (născută în 1970), Yari (40 de ani), Cristel (28 de ani) şi Romina Iolanda (26 de ani). Cuplul, care a lansat hituri cum ar fi "Felicità" sau "Che sarà", s-a destrămat după ce în 1999 a divorţat, în urma dispariţiei fiicei lor, Ylenia, în 1994, în SUA. Al Bano a acuzat-o pe Romina că a iniţiat-o pe aceasta în consumul de droguri, care ar fi dus-o la pierzanie.

Mai multe