Al Pacino are un corn în cap, mare cât China

9 noiembrie 2010 15:56   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Presa de scandal din America a notat că actorul ajuns la venerabila vârstă de 70 de ani nu are nicio scuză pentru că s-a prezentat, în urmă cu două seri, pe covorul roşu, cu un cucui sau mai degrabă cu un corn cât China.

Clar ieşind fără nicio jenă din capul lui Pacino, cornul s-a etalat în faţa camerele, actorul zâmbind cu destul amar. "Chiar nu putea purta o pălărie, ceva?", s-au întreabat ziariştii americani.

Judecând, per total, apariţia lui Pacino, acesta parcă a încercat să atingă look-ul unui vagabond, nicidecum cel al unui actor de marcă.

S-a prezentat ciufulit şi neîngrijit, îmbrăcat cu un costum negru, ce-i venea prost, şi s-a încălţat cu o pereche de bocanci.

Spre mulţumirea tuturor celor care au făcut cunoştinţă cu uriaşul corn, Al Pacino l-a acoperit mai târziu în seară, cu ajutorul unui chipiu.

Actorul american a fost prezent, în urmă cu două seri, la premiera unei piese de teatru.

Mai multe