Al Pacino e isteţ! Nu se teme de nămeţi
Parcă nu ar avea 145 de milioane de dolari în cont! Al Pacino ia metroul şi merge pe jos până la Teatrul Schoenfeld, de pe Broadway. Duminică (24 ianuarie), actorul de 75 de ani a fost confundat cu un călugăr, aşa era de înfofolit.
Şi-a pus pe el un pulover de lână, lung, cu glugă, care îi trecea de genunchi, un palton din stofă groasă, bocanci din piele cu talpă de doi centimetri cu ditamai crampoanele antiderapante şi a luat metroul din Manhattan până pe Broadway. Autorităţile le-au interzis sâmbătă şi duminică şoferilor să iasă în trafic din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Stratul de zăpadă depăşea 90 de centimetri şi utilajele de deszăpezire nu au făcut faţă.
Nu şi Al Pacino, care adoră să meargă pe jos înainte de repetiţiile pentru piesa „Păpuşa chinezească”. Actorul, care are 1,70 metri înălţime şi 68 de kilograme, este într-o formă fizică incredibilă. Parcă nu ar fi trecut peste 40 de ani de la celebrul rol din „Naşul” (1972). Pacino a început seria spectacolelor de pe Broadway la 19 noiembrie şi a reuşit să umple sala de teatru, aducând încasări de peste 1,1 milioane de dolari. În ciuda temperaturilor de -16 grade Celsius, Al Pacino nu a purtat mănuşi, deşi târa după el o ditamai geanta plină ochi cu hârtiile pe care tipărise scenariul.
Click! spune
Furtuna de zăpadă abătută asupra coastei de est a Statelor Unite ale Americii a făcut 29 de victime în doar patru zile. Furtuna Jonas a îngropat Washingtonul şi New Yorkul sub 90 cm de zăpadă. În Central Park zăpada atingea 70 cm. Din 1869 nu au mai fost înregistrate asemenea căderi de nea.
Uite ce au făcut vedetele în «Apocalipsa de zăpadă»