Al Pacino, transformat pe viaţă de rolul din "The Godfather": «Am fost 25 de ani la psiholog»

20 decembrie 2019 11:14   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Al Pacino, în vârstă de 79 de ani, este unul dintre cei mai apreciaţi actori de la Hollywood având o carieră impresionantă. A jucat în zeci de filme, însă cel care i-a adus faima mondială a fost cu siguranţă The Godfather. Succesul răsunător al peliculei şi modul magistral în care Al Pacino a oferit credibilitate personajului interpretat au fost doi factori care au apăsat greu pe umerii actorului. Simţindu-se mereu în lumina reflectoarelor şi sufocat de atenţie, el a fost nevoit să găsească o modalitate de a rămâne cu picioarele pe pământ.

Al Pacino este unul dintre actorii cunoscuţi de milioane de oameni din întreaga lume, însă respectul şi faima de care se bucură nu i-a adus întotdeauna fericirea, după cum el însuşi a mărturisit într-un interviu extrem de sincer, relatează dailymail.co.uk. Ascensiunea sa în cinematografie a atins punctul culminant odată cu rolul său din pelicula The Godfather, lăudată deopotrivă de criticii de film, cât şi de cei care l-au privit pe Al Pacino din spatele micilor ecrane. Interpretarea i-a adus nominalizări la Oscar şi la Globurile de Aur, dar şi diferite probleme emoţionale.

25 de ani de terapie pentru a face faţă succesului răsunător

Actorul a dezvăluit că la scurt timp după ce ovaţiile la adresa filmului au început să apară a decis să ceară ajutorul unui terapeut pentru a face faţă succesului nebănuit fără a avea de suferit pe termen lung. "Faima este un lucru foarte greu de gestionat şi este foarte dificil să te obişnuieşti cu ea. Am trecut prin momente mai puţin plăcute, iar timp de 25 de ani am fost la terapie, de cinci ori pe săptămână", a mărturisit Al Pacino.

Începând cu anul 1980, Al Pacino a început să refuze destul de multe dintre rolurile pentru care era căutat şi să acorde mai multă atenţie sănătăţii. Cu toate acestea, recunoaşte că au fost şi momente când a acceptat să interpreteze un personaj pentru simplul fapt că ştia că acel rol îi va aduce în cont o suma frumuşică de bani. Între 1985 şi 1989 a luaz o pauză considerabilă, timp în care s-a gândit la lucrurile cu adevărat importante pentru el.

În prezent, Al Pacino îmbină utilul cu plăcutul, iar filmele în care joacă sunt puţine, dar primite bine de către public. El poate fi văzut în pelicula The Irishman în care apare alături de bunul său coleg şi prieten, Robert de Niro.

Mai multe