Alain Delon a ajuns la spital. A fost internat în Paris
14 iunie 2019 23:05
Vedete internaționale
Ultima actualizare:
Actorul Alain Delon, în vârstă de 83 de ani, a fost internat vineri în Spitalul american din Neuilly, o suburbie a Parisului, din cauza unor ameţeli şi a unor dureri de cap.
Aceste simptome par să fi fost cauzate de o aritmie cardiacă de care suferă actorul, a precizat o sursă, adăugând că "totul merge bine" pentru starul francez, care a fost supus unor teste medicale ca măsură de precauţie şi care ar urma să fie externat în curând, anunță DIGI24.
Considerat un veritabil monstru sacru al cinematografiei franceze, Alain Delon a primit în urmă cu câteva săptămâni la Festivalul de la Cannes un trofeu Palme d'Or onorific. Trofeul i-a fost înmânat de fiica lui, Anouchka.