“Am făcut sex cu femei ani în şir!” Cărei artiste aparţine declaraţia şocantă

9 noiembrie 2014 9:13   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Cântăreaţa Mel B - căci despre ea este vorba - fostă membră a trupei "Spice Girls", a mărturisit că a experimentat sexul cu femei timp de câţiva ani, dar nu s-a considerat niciodată lesbiană.

Mel B, pe numele său real Melanie Janine Brown, în vârstă de 39 de ani, este căsătorită în prezent cu Stephen Belafonte, potrivit contactmusic.com. Aceasta a spus într-un interviu, în cadrul emisiunii "Chatty Man" de la televiziunea britanică Channel 4, că experienţele sale sexuale alături de femei au fost ceva mai mult decât o simplă fază de explorare personală:"Am fost una dintre femeile alea. Acum sunt măritată şi fericită, dar am fost una dintre ele pentru câţiva ani", a declarat fosta membră "Spice Girls", care a precizat că nu se consideră lesbiană, potrivit Mediafax.

Totodată, cântăreaţa a spus că în prezent nu mai simte niciun fel de atracţie sexuală faţă de femei. Aceasta a mai vorbit în trecut despre relaţiile sale cu femei, recunoscând, în 2013, că a fost îndrăgostită de Christa Parker, cu care a avut o relaţie timp de cinci ani, după ce s-a mutat la Los Angeles. Mel B, care a devenit între timp mama a trei copii, este în prezent vedetă de televiziune şi a fost una dintre cele cinci membre ale trupei "Spice Girls", creată în 1994.

Mai multe