Amber Heard, imagini compromițătoare cu Johnny Depp. În ce ipostază l-a surprins pe actor. „E o sociopată”
Războiul dintre actorii și foștii soți Amber Heard și Johnny Depp încă mocnește, cu acuzații și învinuiri aduse de ambele părți. Fiecare are varianta lui de poveste, care îl incriminează, bineînțeles, pe celălalt, iar conflictul nu a fost rezolvat, momentan, nici în instanță.
Recent, Amber Heard a făcut un gest care i-a enervat pe fanii lui Depp, publicând imagini din intimitatea locuinței lor, pe vremea când formau un cuplu. Pentru a demonstra cât de „penibil” e actorul, cuvânt folosit chiar de Amber, aceasta l-a fotografiat pe celebrul star în timp ce era inconștient pe canapea, insinuând că ar fi fost beat, acoperit de înghețată topită.
Celebrul actor, în vârstă de 57 de ani, neagă în continuare că ar fi fost violent cu fosta soție, așa cum Amber susține, și o cataloghează pe ea ca fiind „abuzatoarea” lui. Johnny se află în a 5-a zi în care oferă dovezi pentru procesul lor, după ce l-a dat în judecată și pe șeful unui tabloid celebru, după ce a fost numit de acesta „un om care își bate soția”.
De asemenea, în urma divorțului cu scandal dintre cei doi actori, Amber Heard ar fi primit suma de 5 milioane de euro, informează metro.co.uk. Johnny Depp susține în continuare că acesta ar fi fost scopul fostei lui soții încă de la început, să devină faimoasă pe seama lui și să îl „stoarcă” de bani ulterior.
Fostul asistent al lui Johnny Depp a numit-o pe Amber „sociopată”
Fostul asistent al lui Depp, Stephen Deuters, a fost implicat și el în proces ca martor, iar acesta neagă faptul că l-ar fi observat vreodată pe actor violent cu soția lui, deși petrecea mult timp în compania celor doi. Totuși, acesta a explicat că perechea cumva nu se potrivea și că „nu ar fi trebuit să fie împreună”.
Asistentul a numit-o pe Amber „o sociopată”, dezvăluind că aceasta a fost arestată în 2009 pentru violență domestică, după un incident cu o fostă iubită de-a ei, informează Daily Mail. Acesta spune că ea l-a agresat fizic și mental pe actor și că a fost șocat când subiectul a ajuns în media, cu ea dându-se drept victimă.
De asemenea, și fosta logodnică a lui Depp, Winona Ryder, urmează să depună mărturie pentru actor, aceasta susținând că el n-a fost niciodată violent sau agresiv cu ea.
Amber Heard susține în continuare însă că fostul ei soț o agresa verbal și fizic, aducând, la rândul ei, dovezi în instanță. Aceasta l-a acuzat pe Johnny de mai multe fapte violente, cauzate, spune ea, și de consumul excesiv de alcool.