Anastacia s-a vindecat de cancer, dar a trecut iar prin clipe grele: "Mi-a fost teamă că o să rămân fără sâni"

3 noiembrie 2016 15:19   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Cântăreața Anastacia (48 de ani) a devenit cunoscută la începutul anilor 2000 datorită pieselor ritmate, dar cu substanță și a vocii total speciale. Artista a trecut prin momente groaznice când a fost diagnosticată cu cancer la sân, în 2013.

S-a vindecat de fiecarea dată, căci a fost pusă de două ori în această cruntă postură. A făcut dublă mastectomie și apoi a suferit o intervenție de reconstrucție. Nu s-a lăsat nicio clipă doborâtă de boală, iar ușor-ușor și-a reluat viața.

Anul acesta a acceptat să participe la o emisiune de dans asemănătoare celei care a făcut senzație și la noi, "Dansez pentru tine", în care vedete și oameni obișnuiți cu cazuri sociale fac echipă pentru a câștiga un premiu în bani. Cum prizele spectaculoase și mișcările riscante sunt o parte importantă a show-ului, nici Anastacia nu a fost lipsită de astfel de momente, dar și de accidentări, iar acest lucru a speriat-o cumplit, căci s-a lovit la sâni.

"Am avut o spaimă imensă. Am fost terifiată la momentul acela, nu am găsit niciun cabinet medical deschis, așa că a trebuit să aștept duminică și luni cu teamă că aș putea să-mi pierd sânul lovit", a dezvăluit Anastacia la o emisiune tv. Din cauza acestor probleme de sănătate, solista a fost nevoită să părăsească emisiunjea, iar partenerul ei a fost eliminat.

Mai multe