Angelina Jolie, acuzată de exploatarea unor copii: „E clar dusă”

28 iulie 2017 18:51   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Angelina Jolie a fost acuzată de exploatarea unor copii nevoiași în timpul castingului realizat pentru producția celui mai recent film al său: „First They Killed My Father: A Daughter of Cambodia Remembers”.

În timpul castingului, mai mulți copii din Cambodia au fost supuși unui joc în care aceștia trebuiau să fure pentru bani, precizează NME. Într-un interviu acordat revistei Vanity Fair, Angelina a povestit că producătorii au selectat copii din orfelinate, companii de circ și școli sărace deoarece aceștia au „experimentat greutăți” și astfel, s-ar plia mai ușor pe povestea filmului.

„Regizorii au făcut un joc mai degrabă deranjant prin realismul lui: au pus bani pe masă și le-au cerut copiilor să se gândească la un lucru pentru care ar avea nevoie de ei, apoi să-i înhațe. Regizorul se prefăcea că îl prinde pe copil, iar el trebuia să inventeze o minciună”, se arată în interviu.

Rolul pare să fi fost dată unei fete pe nume Srey Moch, descoperită într-o școală din Camborgia: „Srey Moch a fost singurul copil care s-a uitat mult, mult timp la bani. Când a fost nevoită să-i înapoieze, a fost copleșită de emoții. întrebată mai târziu pentru ce lua banii, a spus că bunicul ei a murit și că familia nu avea suficienți bani pentru o înmormântare frumoasă”, a mărturisit Jolie în interviu.

Actrița, care este și ambasador UNICEF, a fost însă pusă în fața unui val de critici în mediul online, fiind chiar acuzată că a exploatat acești copii nevoiași pentru a realiza filmul. „Ce joc psihologic crud pe care să îl faci unor copii săraci. Angelina Jolie e nebună”, este scris într-un comentariu de pe Twitter. „Angelina Jolie este clar dusă, dacă ea crede că această formă de exploatare este OK”, se arată într-un alt comentariu.

Mai multe