Angelina Jolie, în lacrimi de emoţie la premiera unui film
Angelina Jolie a fost la un pas să izbucnească în hohote de plâns la premiera filmului "In the Land of Blood and Honey", prima ei producţie în care nu mai joacă rolul de actriţă, ci de regizor.
Filmul regizoarei Angelina Jolie prezintă o poveste de iubire din timpul războiului din Bosnia şi a fost foarte bine primit de public până acum.
Premiera peliculei a avut loc în Sarajevo, în faţa a 5.000 de spectatori, iar sfârşitul acesteia a emonţionat-o pe Angie până la lacrimi.
"Înseamnă enorm pentru mine să văd că filmul este primit atât de bine. Am sentimente puternice pentru voi, toţi cei din această ţară", a spus ea după terminarea filmului.
Filmul "În the Land of Blood and Honey" aduce în atenţia publicului războiul din Bosnia anilor 90 şi atrocităţile la care au fost supuse femeile de către soldaţi.