Angelina Jolie, în mijlocul refugiaților din Grecia

17 martie 2016 7:59   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

La o zi după ce a vizitat refugiații din Liban, în calitate de emisar al Înaltului Comisariat al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați, Angelina Jolie (40 de ani) a ajuns în Grecia, miercuri (16 martie), în portul Pireu, situat în apropiere de orașul Atena, acolo unde s-a întâlnit cu peste 4.000 de imigranți. Actrița a venit însoțită de reprezentanți ai ONU și a fost înconjurată mai tot timpul de presă.

Angelina Jolie a stat de vorbă cu refugiații sirieni și irakieni într-o clădire a portului Pireu. Actrița a refuzat să discute cu presa, deși mai mulți fotoreporteri au forțat cordonul de securitate instalat de forțele de ordine.

Starul de la Hollywood i-a întâmpinat pe copiii refugiați și i-a rugat pe jurnaliști să fie mai „grijulii”, după ce fotoreporterii au început să se îmbulzească și să-i lovească accidental pe micuți. Angelina Jolie a cerut presei să se dea mai în spate, motivând că modul în care se comportă reprezentanții media „nu este sigur pentru copii”, potrivit The Telegraph.

Vizita Angelinei Jolie a avut ca scop atragerea atenției asupra problemelor cu care se confruntă refugiații blocați la granița cu Grecia. Ea și ceilalți reprezentanți ai ONU speră că frontiera va fi deschisă pentru cei care își doresc să meargă în Germania.

„Sunt aici cca să vorbesc cu voi și cu reprezentanții guvernului. Vreau să înțeleg ce se întâmplă. Încearcă să fii puternic”, i-a spus Angelina Jolie unui copil din tabăra refugiaților.

Mai multe