Angelina şi Brad, sărut pasional în lift
Brad Pitt (49 de ani) şi Angelina Jolie (38 de ani) s-au cunoscut în 2005, pe platourile de filmare ale peliculei “Mr. & Mrs. Smith”, în care au avut rolurile principale.
Povestea lor de iubire l-a făcut pe Brad să pună punct mariajului cu Jennifer Aniston şi să se mute cu Angelina, în ciuda gurilor rele, care nu le dădeau prea multe şanse împreună. Iată că, după opt ani, cei doi sunt mai îndrăgostiţi ca oricând şi nu se feresc să-şi arate iubirea în public.
Cei doi s-au ţinut de mână şi par a fi foarte fericiţi împreună
Aceştia au fost surprinşi la începutul lunii iunie, în timp ce intrau în liftul unui club celebru din Paris. Chiar dacă nu erau singuri, Brad şi Angelina s-au mângâiat şi s-au sărutat pasional, fără să le pese că atrăgeau toate privirile celor din jur. Pe feţele lor se putea citi fericirea, semn că relaţia lor merge mai bine ca oricând.