Annie Lenox, ofiţer al Ordinului Imperiului Britanic
Annie Lennox , în vârstă de 56 de ani, a declarat: "Este cu adevărat magic. Este important pentru mine (acest titlu, n.r.) pentru că este acordat pentru activităţile caritabile". Lennox a fost însoţită de fiicele sale, Tali şi Lola la ceremonia organizate la Palatul Buckingham din Londra, anunţă Click pentru Femei.
Annie Lennox este ambasador al Oxfam şi a conceput campania "Sing" pentru a spori gradul de conştientizare privind problema maladiei SIDA în Africa. Ea a avut ca sursă de inspiraţie activităţile caritabile ale lui Nelson Mandela în domeniul ajutorării copiilor şi femeilor afectate de SIDA. Totodată, cântăreaţa este ambasador al bunăvoinţei pentru programul contra SIDA al UNESCO, dar şi un activist pentru pace.
Celebră pentru stilul său androgin, părul blond tuns scurt şi vocea sa specială, cântăreaţa a vândut peste 80 de milioane de discuri în timpul carierei, care numără celebre hit-uri precum "Sweet Dreams (Are Made of This)" - pe care l-a cântat în duet cu Dave Stewart, partenerul ei din grupul Eurythmics, sau "No More I Love You's".
Grupul pop Eurythmics, format în anii '80 de Lennox alături de Dave Stewart, nu s-a destrămat niciodată oficial, însă Lennox s-a distanţat de partenerul său muzical în anii '90 şi a continuat cu succes o carieră solo. Lennox şi Stewart s-au reunit în 1999, când au lansat albumul "Peace", urmat de un turneu.
Annie Lennox a fost desemnată "Femeia Păcii", în februarie 2009, la un summit al laureaţilor premiului Nobel pentru pace, ce a avut loc la Berlin. Cântăreaţa a primit această distincţie pentru angajamentul dovedit în lupta contra maladiei SIDA.