Antonio Banderas a ieşit din izolare mai sexy ca oricând. Surprins la jogging, prin Marbella

4 mai 2020 19:11   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Antonio Banderas, în vârstă de 59 de ani, a ieşit la alergat, la Marbella, şi a profitat de faptul că Spania a relaxat măsurile de restricţie. După mai bine de şapte săptămâni de stat în casă, vedeta a ieşit pentru prima oară din locuinţă, însă o armată de fotoreporteri s-au ţinut pe urmele sale, lucru care l-a deranjat nespus.

Antonio Banderas și iubita sa de origine olandeză pe nume Nicole Kimpel, mai tânără cu 21 de ani, au petrecut izolarea împreună în Marbella. După 7 săptămâni în care au fost nevoiți să nu părăsească locuința din cauza restricțiilor impuse, Antonio Banderas a profitat de relaxarea regulilor pentru a face sport în preajma casei. Îmbrăcat în haine sport și având pe cap o șapcă cu inițialele sale, dar și o barbă considerabilă, actorul a alergat sprinten.

Lucrul care l-a deranjat nespus a fost prezența fotoreporterilor care nu doar că s-au ținut pe urmele sale, și nu au respectat distanțarea socială. Gestul lor l-a supărat atât de mult pe actor încât a decis să își exprime nemulțumirea pe pagina personală a unei rețele de socializare.

 „Prima mea zi de alergare după perioada de carantină. Prima întâlnire cu paparazzii fără mască punând camerele asupra mea. Voi continua să rămân în izolare”, a fost mesajul celebrul actor.

Antonio Banderas și bancherița cu 21 de ani mai tânără au o relație din 2014

Antonio Banderas şi Nicole Kimpel au o relație încă din 2014, la scurt timp după ce actorul a anunţat că a decis împreună cu Melanie Griffith, fosta lui soție, să pună capăt mariajului lor de 19 ani. Instanţa a decis să-i plătească acesteia 65.000 $, lunar, fiindcă actorul a înşelat-o. Cert este că Banderas, în vârstă de 59 de ani, se simte din nou tânăr alături de cea pe care a ales-o drept parteneră, bancherița olandeză în vârstă de doar 38 de ani, care i-a sucit mințile și l-a făcut să divorțeze.

Mai multe