Așchia nu sare departe de trunchi! Fiul cel mare al lui David Beckham se iubește cu un model

12 decembrie 2018 13:05   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Fiul cel mare al lui David Beckham, Brooklyn, în vârstă de 19 ani, îi calcă pe urme fotbalistului englez în ceea ce privește numărul de femei pe care reușește să le răpeascp inimile datorită carismei. Deși are doar 19 ani, Brooklyn a avut o relație de aproximativ de 4 ani, o alta de două luni, câteva aventuri, iar cea mai recentă dintre cuceririle lui este nimeni alta decât fotomodelul Hana Cross.

Brooklyn Beckham, în vârstă de 19 ani, urmează exemplul oferit de David Beckham. Nu îi calcă pe urme doar în privința tatuajelor numeroase, ci și a cuceririlor pe care le face în rândul domnișoarelor. Adolescentul a trăit o primă iubire care a durat aproximativ 4 ani cu Chloe Moretz, apoi a decis să profite de tinerețe și să nu se mai implice atât de mult din punct de vedere sentimental.

A urmat un șir de așa-zise relații de scurtă durată, însă de luna trecută situația pare să se fi schimbat, căci fotomodelul Hana Cross, de o frumusețe rar întâlnită, și-a făcut apariția în viața tumultoasă a micului Don Juan. 

Brooklyn a confirmat relația cu modelul Hana Cross, la scurt timp după ce au fost fotografiați de către fotoreporterii unei publicații britanice părărsind petrecerea care a avut loc la sfârșitul Fashion Awards. Cuplul a părăsit un complex rezidențial, aflat în North London, ținându-se de mână.

Cel care aspiră să devină un fotograf renumit într-o zi, Brooklyn, a purtat o cămasă albă, deschisă la gât destul de larg, o pereche de pantaloni de stofă fit, cu niște dungulițe fine, o pereche de ochelari și un lanț. Iubita acestuia a optat pentru un top alb, o pereche de pantaloni evazați și un blazer de culoare neagră. Brooklyn a părut cât se poate de îndrăgostit de iubita sa, căci a avut grijă să o ferească de aparatele de fotografiat indiscrete, conducând-o repede către taxiul care îi aștepta în fața complexului. 

Hana nu se ascunde de relația sa cu Brooklyn. Din contră, profită de orice ocazie pentru a încărca diferite fimulețe amuzante în care acesta este protagonsit pe contul personal de Instagram. Fotomodelul a fost primit cu brațele deschise în cadrul familiei Beckham, căci la începutul acestei luni a participat alături de Brooklyn și de familia tânărului la o petrecere organizată într-un club exlusivist din Nothing Hill, Londra. 

Cine este Hana Cross?

Hana Cross este un model de succes, cu zece ani mai mare decât Brooklyn Beckam. Ea a semnat mai multe contracte, trei dintre ele cu niște agenții foarte importante în industria modei. Select Model Management, The Lions și Premium Models sunt doar trei dintre agențiile cu care modelul colaborează.

Mai multe