Au fost reţinuţi primii suspecţi în cazul jafului asupra lui Kim Kardashian

9 ianuarie 2017 13:27   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Kim Kardashian a trecut prin momente de groază la începutul lunii octombrie. Vedeta a fost ameninţată cu arma, legată şi jefuită în camera ei de hotel din Paris. Hoţii i-au furat bijuterii în valoare de aproximativ 10 milioane de dolari.

După trei luni de investigaţii, poliţia a anunţat că au fost reţinute 16 persoane. Poliţia franceză a spus că urmele de DNA identificate în apartament au dus la arestările făcute acum.

Suspecţii au fost reţinuţi luni dimineaţă după razii făcute în regiunea Paris, Normandia şi Riviera Franceză, scrie The Guardian.

“Una din probele DNA se potriveşte cu cea a unui individ cunoscut pentru comiterea mai multor jafuri”, a declarat o sursă din poliţie, potrivit sursei citate mai sus. După această descoperire, Poliţia l-a ţinut pe acesta sub supraveghere şi astfel s-a ajuns la identificarea unei întregi reţele.

Mai multe