Au peste 50 de ani, dar joacă roluri de puşti

12 septembrie 2015 20:01   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Pe covorul roşu au început să-şi arate vârsta, dar pe marile ecrane rămân tineri! Tom Cruise, Brad Pitt, Antonio Banderas şi Johnny Depp continuă să joace roluri de tinerei, deşi toţi au trecut de 50 de ani.

Brad Pitt a împlinit vârsta de 51 de ani, dar în filme întruchipează încă  eroi tineri. Într-unul din ultimele pelicule în care a jucat, “Furia. Eroi anonimi”, starul joacă rolul sergentului american Wardaddy, un tânăr cu mare experienţă în luptă, la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Ca să arate cât mai aproape de vârsta personajului, Pitt poartă tunsori cât mai tinereşti în acest film. Datorită rolurilor de tineri fermecători pe care le-a jucat în cariera sa, acesta a reuşit să adune o avere de 240 de milioane de dolari.

Actorul spaniol Antonio Banderas (55 de ani) este un alt răsfăţat al marelui ecran. Şi el joacă mai ales roluri de tineri, deşi mai are doar 5 ani până ajunge sexagenar şi se apropie de pensie. În ultimul său film, ”33”, Banderas joacă rolul unui tânăr miner, care a rămas captiv în măruntaiele pământului împreună cu alţi 32 de ortaci. Este vorba de cazul real al minerilor care au rămas prizonieri la 700 de metri adâncime la 5 august 2010 în Chile. Datorită rolurilor de veşnic tinerel, Antonio Banderas are în conturi 45 de milioane de dolari.

În vârstă de 52 de ani, actorul Johnny Depp pare neschimbat în seria de filme ”Piraţii din Caraibe”. Şi în al patrulea film al franşizei, ”Dead Men Tell No Tales”, pentru care filmează în prezent şi care va avea premiera în 2017, pare tot un tinerel. În toate celelalte, ”Piraţii din Caraibe: Cufărul Omului Mort” (din 2006), “Piraţii din Caraibe: La capătul lumii” (din 2007), “Piraţii din Caraibe: Pe ape şi mai tulburi” (2011), actorul joacă rolul aceluiaşi personaj tânăr şi simpatic. Depp a strâns o avere de 400 de milioane de dolari de pe urma rolurilor sale de veşnic tinerel chipeş.

Cel mai bine îşi păstrează aspectul tineresc în filme Tom Cruise, în vârstă de 53 de ani. Actorul joacă, începând din 1996, pe când avea 34 de ani, până anul acesta, când a depăşit jumătate de centenar, acelaşi rol al spionului Ethan Hunt, care în film nu depăşeşte vârsta de 30 de ani. Cruise, care a adunat colosala avere de 470 de milioane de dolari datorită carierei de actor, l-a întruchipat pe Hunt în cinci filme, în 1996, 2000, 2006, 2011şi 2015. Graţie rolului său de etern tinerel, franciza a generat încasări totale de peste 2 miliarde de dolari.

Mai multe