Au trecut de 50 de ani, dar sunt bombe sexy. Care sunt secretele lui Halle Berry şi Salma Hayek

9 martie 2021 7:41   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Amândouă au 54 de ani, dar arată de 20 de ani! Salma Hayek şi Halle Berry chiar nu îmbătrânesc. Au trupul perfect, o talie de invidiat şi o piele lipsită de riduri.

Salma Hayek spune că e mândră că are 54 de ani. Nu minte niciodată că ar avea mai puţini. Arată fabulos la această vârstă. Îşi pune poze în costum de baie pe reţelele sociale ca să vadă toată lumea că are trupul la fel de frumos ca în tinereţe.

Salma a dezvăluit care sunt secretele care o ajută să nu îmbătrânească. Actriţa mexicană susţine că în fiecare dimineaţă bea o licoare sănătoasă bogată în vitamina C şi antioxidanţi.  ”În fiecare dimineaţă îmi prepar un suc de portocale, cu turmeric şi puţin piper negru pentru a ajuta organismul să asimileze turmericul, care are nutrienţi şi proprietăţi antiinflamatorii”, a spus diva. În acest amestec actriţa adaugă şi cătină, extrem de bogată în vitamina C şi Omega 7, care ajută la producerea de colagen.

De asemenea, vedeta îşi spală faţa zilnic cu infuzie din Arborele pielii, de aceea nu are nici un rid. Mănâncă sănătos şi face zilnic gimnastică. Este măritată cu afaceristul francez François-Henri Pinault (58 de ani), din 2009. Au o fiică, Valentina Paloma, de 13 ani, şi o avere comună de 7,1 miliarde de dolari. 

Halle Berry a împlinit vârsta de 54 de ani la 14 august. Actriţa, laureată cu premiul Oscar în 2001 pentru rolul din ”Monster’s Ball”, arată senzaţional pentru vârsta sa. Ea a postat recent o fotografie în care îşi arată abdomenul plat, care le-ar face invidioase pe toate colegele ei de breaslă, mult mai tinere. Sportul o ajută să se menţină tânără.

Diva a spus că eşecurile celor trei căsnicii au determinat-o să se dedice sportului. A fost măritată cu David Justice între 1993-1997, cu Eric Benet, între 2001-2005, şi cu Olivier Martinez, între 2013-2016. Combină boxul cu alergările, yoga şi gimnastica sportivă, sub supravegherea antrenourului personal Peter Lee Thomas. 

De asemenea, Halle, care are doi copii, Maceo (6 ani) şi Nahla (12 ani), are mare grijă şi la regimul alimentar. Dimineaţa, bea o cafea tare în care pune unt şi colagen. La prânz mănâncă supă de legume cu brânză, o salată cu măsline, ardei verzi şi roşii, avocado şi o bucată de friptură de miel sau un peşte la grătar. La cină mănâncă piure de conopidă, piure de mazăre sau kale. Halle Berry are o avere de 90 de milioane de dolari.

Mai multe