Azi a împlinit 40 de ani! Iată povestea vieții frumoasei Charlize Theron!

7 august 2015 14:20   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Departe de Africa... E leagănul unei copilării marcate de drame, dar şi locul unde s-a născut fiul ei, Jackson. Şi, sub privirile ei azurii, continentul negru a prins alte culori. Din păcate, însă, iubirea care urma să se împlinească sub acel soare a apus

Adio! Visul frumos s-a terminat! Aşa cum se termină mai toate iubirile la Hollywood, când se lovesc de zidul realităţii. Între Charlize Theron (40) şi Sean Penn (54) dragos­tea a tăcut. Brusc şi fără explicaţie. Unii nu i-ar fi văzut nicicând împreună. Iar alţii, care au avut revelaţia unuia dintre cele mai frumoase cupluri sădite în inima Los Angelesului, după 18 ani de prietenie, n-au înţeles nimic din dezno­dământul precoce al unei logodne ce prevestea o nuntă mută, în asfinţitul Africii de Sud, unde doar privirile şi sărutările aveau să vorbească.

La câteva săptămâni de la vestea despărţirii celor doi, pare că dragostea lor de un an şi ju­mătate a rămas ca un capitol sărit dintr-o carte. Căci, privind la Charlize, care-şi ocupă tot tim­pul cu fiul său adoptat, Jackson (3), şi la Sean, care s-a aruncat deja în alte braţe tandre, cele ale tinerei actriţe Minka Kelly, nimic nu amin­teşte de pasiunea pe care o împărtăşeau. Ce s-a întâmplat cu „Sean e iubirea vieţii mele“? Dar cu „şi eu sunt surprins că m-am îndrăgostit“? Unde au dispărut momentele în care se îmbrăţişau fe­riciţi pe plaja din Malibu, sub ochii lui Jackson şi ai celor doi câini, Berkley şi Blues? Clipele alea de normalitate, de eliberare din corzile celebrităţii... Presa americană crede că frumoasa sud-african­că a pus punct relaţiei, agasată fiind de insistenţe­le partenerului ei de-a o duce la altar. „În ultimele luni, se certau tot mai mult din cauza unei even­tuale căsnicii, iar ea şi-a dat seama că lucrurile nu stau bine între ei. Ea tot îi spunea că nu au nevoie de acte pentru a-şi demonstra dragostea, dar el nu înţelegea. Aşa că ea a pus piciorul în prag şi s-au despărţit“, a dezvăluit un apropiat al cuplului.

Citește pe www.okmagazine.ro povestea vieții frumoasei Charlize Theron!

Mai multe