Bebeluşul lui Elton John va avea ca naşi două lesbiene
Ingrid e prietenă cu Elton John şi cu partenerul său de viaţă David Furnish de foarte mulţi ani. Cei trei obişnuiesc să călătorească în fiecare an împreună în Africa şi petrec Crăciunul la Los Angeles.
O sursă a declarat: "Elton şi David încă nu s-au hotărât câţi naşi va avea fiul lor. Şi-ar dori ca unul dintre aceştia să fie o persoană din familia lui David (David Furnish, n.r.) şi ar putea alege încă o persoană, cineva din lumea celebrităţilor".
Ingrid, în vârstă de 58 de ani, e fostul editor-şef al revistei Interview, înfiinţată de celebrul Andy Warhol. Sandy Brant are 55 de ani şi, înainte de relaţia cu Ingrid Sischy, a fost căsătorită cu miliardarul american Peter Brant, cu care are cinci copii.
La rândul său, Elton John e naşul a 10 copii, printre care se află fiul lui John Lennon (Sean Lennon), toţi cei trei băieţi ai cuplului Victoria-David Beckham, dar şi fiul actriţei Liz Hurley, Damian, despre care presa britanică afirma, până la naşterea lui Zachary, că va moşteni averea celebrului cântăreţ britanic, estimată la 175 milioane de lire sterline (270 milioane de dolari).
Elton John (63 ani) şi partenerul său de viaţă, David Furnish (48 ani), au devenit părinţii unui băieţel, născut de o mamă surogat în prima zi de Crăciun. Zachary Jackson Levon Furnish-John locuieşte alături de părinţii săi în luxosul apartament pe care Elton John îl are în Los Angeles şi este în permanenţă supravegheat de o bonă.