Ben a câştigat! Jennifer se mută din casă

30 martie 2016 22:41
Ultima actualizare:
Ben Affleck (43 de ani) nu a vrut în ruptul capului să plece din casă

S-a terminat! Actriţa Jennifer Garner se mută din vila de 45 milioane $ din Pacific ­Palisades, în care a locuit împreună cu soţul său, Ben Affleck. Ieri, camioanele îi încărcau lucrurile.

Pentru că Ben Affleck (43 de ani) nu a vrut în ruptul capului să plece din casă, Jennifer Garner (43 de ani) face acest pas ca să aibă linişte în familie.

Vila de 45 milioane de dolari din Pacific Palisade în care Ben şi Jennifer au stat peste 10 ani

Actorul îşi construise chiar o aripă separată la vilă numai să rămână lângă fosta soţie şi cei trei copii ai lor, Violet, de 10 ani, Seraphina, de 7 ani, şi Samuel, de 4 ani. Numai că fosta nevastă nu mai vrea ca Ben să trăiască în apropierea sa, după ce au decis să divorţeze.

Jennifer Garner a supravegheat personal încărcarea lucrurilor în camioane

Toată lumea spune că ea şi-a împachetat lucrurile şi, miercuri, a supravegheat personal încărcarea lor în camioane. Divorţul de 130 milioane $ îşi urmează cursul. Garner şi Affleck au anunţat că se despart la 30 iunie 2015, după 10 ani de la căsătorie.

Jennifer Garner a supravegheat personal încărcarea lucrurilor în camioaneFoto: Guliver/ Splashnews

Anunţul a fost făcut după ce au apărut zvonuri că el a înşelat-o cu bona copiilor, Christine Ouzounian, de 28 de ani. Însă Jennifer Garner a povestit, într-un interviu acordat revistei “Vanity Fair”, că ea a luat decizia de a divorţa cu mai multe luni înainte de a auzi despre aventura lui cu dădaca. Ben a câştigat doar dreptul de a rămâne în casă. El încă nu s-a împăcat cu ideea de a se despărţi de Jennifer.

Mai multe