Ben Affleck, cu mama şi copiii la cumpărături

26 noiembrie 2018 20:27   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

E disperat să câştige copiii! Ben Affleck a fost surprins recent împreună cu mama lui şi cele trei odrasle la cumpărături în Montana. Le-a cumpărat daruri copiilor ca să-i atragă de partea lui după divorţ.

Actorul Ben Affleck (46 de ani) a cerut ajutorul mamei lui, Christine Affleck (71 de ani), după ce a fost părăsit definitiv de fosta sa soţie, Jennifer Garner (46 de ani). Ea îl susţine ca să nu o ia din nou razna, după ce în ultima vreme s-a luptat să învingă dependenţa de alcool. Dacă nu a reuşit să o convingă pe Garner să-l ierte, fiindcă a înşelat-o cu bona copiilor, e disperat ca măcar pe aceştia să nu-i piardă. După divorţ, s-a stabilit că el şi fosta soţie vor împărţi custodia  lor, însă ei sunt mai atraşi de Garner.

Mama lui Affleck l-a sfătuit să petreacă tot mai mult timp cu cele trei odrasle, Violet (12 ani), Seraphina (9 ani) şi Samuel (6 ani), ca să le câştige afecţiunea. De asemenea, Christine Affleck l-a sfătuit pe fiul său să le facă daruri copiilor, pentru ca să-l iubească în continuare, deşi s-a despărţit de mama lor. Aşa că Ben a trecut la fapte. În weekendul trecut, el i-a luat pe copii la cumpărături. I-a însoţit şi bunica, pentru că şi ea vrea să-i apropie pe nepoţi. După ce au luat masa împreună, au plecat la plimbare.

Tăticul le-a luat apoi odraslelor dulciuri şi jucării. Ar face orice numai ca să-i facă să nu-şi mai aducă aminte ce s-a scris în presă despre rătăcirile lui. Mai ales Violet şi Seraphina au suferit când au aflat că tatăl lor a avut o aventură cu bona lor. Fetele au suferit apoi şi când Ben Affleck s-a afişat în mai multe rânduri cu scenarista de la „Saturday Night Live”, Lindsay Shookus (38 de ani), şi cu bomba sexy Shauna Sexton, de 22 de ani, care a pozat în Playboy.

Ben Affleck şi Jennifer Garner, divorţ după 13 ani de căsnicie 

Jennifer Garner a finalizat divorţul de Ben Affleck în luna octombrie. Cei doi actori s-au căsătorit în 2005 şi s-au despărţit în 2015, după ce Ben a înşelat-o pe Jen cu bona copiilor. Garner a încercat să-l ierte pe Ben Affleck, însă acesta a dat în patima băuturii. L-a pus să se interneze la dezalcoolizare în trei rânduri, însă el tot nu s-a lăsat de băutură. Din această cauză, actriţa a luat decizia să finalizeze divorţul. În perioada 2015-2018, cât Garner şi Affleck au fost despărţiţi, el s-a consolat în braţele scenaristei Lindsay Shookus şi ale Shaunei Sexton. Recent s-a zvonit că Jennifer Garner se iubeşte în secret cu omul de afaceri John Miller, în vârstă de 40 de ani, preşedinte director general al CaliGroup.

Mai multe