Ben Affleck şi Jennifer Garner, bătălie pentru 85 de milioane $

29 noiembrie 2015 21:02   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Au încercat în zadar să se împace! Jennifer Garner şi Ben Affleck merg înainte cu hotărârea de a se despărţi. Ba mai mult, divorţul devine scandalos pentru că actriţa vrea să pună mâna pe averea fostului soţ.

Actorii Jennifer Garner (43 de ani) şi Ben Affleck (43 de ani) păreau că se împacă, în ultima vreme, după ce în urmă cu 6 luni anunţaseră că pun capăt căsniciei. Numai că, recent, a ieşit la iveală că cei doi se prefac că sunt în relaţii bune, de dragul celor 3 copii. În realitate, între ei s-ar da o cumplită bătălie pentru bani. Deşi are şi ea 60 de milioane de dolari în cont, Garner este hotărâtă să pună mâna pe o cât mai mare halcă din averea de 85 de milioane de dolari a fostului soţ. Ea nu îl poate ierta pentru faptul că a înşelat-o cu dădaca Christine Ouzounian, de 28 de ani.

Affleck este foarte supărat pentru faptul că fosta nevastă vrea să-l lase falit. Garner susţine că are dreptul să-i ia chiar şi toţi banii, fiindcă ea are grijă de Violet, Seraphina şi micuţul Samuel. În plus, vedeta spune că fostul soţ a câştigat mai mult, fiindcă ea a pierdut timpul cu cele 3 sarcini şi îngrijirea copiilor. Affleck a propus să împartă la jumătate averea lui cu fosta soţie, dar aceasta nu se mulţumeşte numai cu atât. Nu concepe să-i dea decât aproape tot din ce el are în conturi. Ben s-a supărat şi acum nu mai este dispus să-i ofere nimic. Actorul, care joacă în filmul “Batman vs. Superman: Zorii dreptăţii”, a fost înştiinţat de Garner că ar putea divorţa mai repede, dacă îi dă toţi banii. El a respins propunerea şi aşteaptă să negocieze în continuare până vor ajunge la o împărţire dreaptă a banilor.

Click! spune

Affleck şi Garner au anunţat printr-o declaraţie comună, la 30 iunie, că divorţează, exact cu o zi înainte de a aniversa împlinirea a 10 ani de căsnicie.  Ei sunt părinţii a trei copii: Violet, de 9 ani, Seraphina, de 6 ani, şi Samuel, de 3 ani.

Mai multe