Beth Hart: «Nu mă uit niciodată la concertele mele!»

16 iulie 2015 16:11   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Beth Hart (43 de ani), una dintre cele mai bune voci de blues ale lumii, în momentul actual, invitată la Casă Albă pentru a fi onorată chiar de președintele Obama și de prima doamnă a Americii după concertul de la Kennedy Center, a mărturisit că nu privește niciodată înregistrarea concertelor sale.

„€œNu mă uit niciodată la concertele mele. Doar în cazuri excepționale mă uit la câte un cântec. Probabil că mi-ar face bine dacă le-aș urmări, fiindcă aș învăța mai multe despre mine - ce este mai bine să fac sau ce nu trebuie să fac deloc. Dar mă feresc să le urmăresc”, spune Beth Hart, cântăreața care este pe primul loc în top Billboard Blues și care va concerta pe 21 iulie la București, la Sala Palatului, la invitația Vreau Bilet.

Iubitorii de blues-rock și fanii din România ai lui Beth Hart vor putea asculta piese de pe acest album la concertul din 21 iulie, de la Sala Palatului. Spectacolul va începe la ora 19:00, iar în deschidere publicul va putea asculta una dintre cele mai promițătoare voci ale momentului, Esther Nico. „€œVoi cânta în deschiderea uimitoarei legende a blues-rock-ului Beth Hart, săptămâna viitoare, la București. Pentru moment, repetăm, repetăm, repetăm!”, scria Esther Nico pe pagina sa de Facebook.

Ascult-o pe Beth Hart live

Biletele se pot cumpăra de pe www.vreaubilet.ro, de la Casa de Bilete a Sălii Palatului și de la standul de bilete VreauBilet din Unirea Shopping Center. Biletele pot fi achiziționate și în patru rate fără dobândă, cu cardul Avantaj.

Mai multe