Beyonce și alte vedete au făcut obsesie pentru rochiile galbene. Ce spune această culoare despre tine

10 octombrie 2019 17:45   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Odată la ceva vreme, apare o culoare care este denumită „cea a sezonului” sau „a lunii”, în funcție de cât timp reușește să se mențină printre favorite. Nu știm exact cum ia naștere acest trend, dar odată ce câteva vedete își fac apariția la evenimentele mondene îmbrăcate într-o anumită nuanță, la scurt timp intră în funcțiune efectul de turmă și celelalte le urmează exemplul.

Drept este că starurile sunt se și consultă cu specialiștii din domeniul modei atunci când își aleg ținutele și este posibil ca și acest lucru să joace un rol important atunci când divele par că au făcut toate o fixație pentru o singură culoare care este considerată ca fiind cea în vogă. 

În ultima perioadă, se pare că nuanța câștigătoare a acestui sezon este galbenul, care intră, de asemenea, și în paleta culorilor toamnei și este numai potrivită pentru ținute care să atragă lejer atenția asupra lor, fiind o culoare mai „țipătoare”. 

Vedetele internaționale s-au îndrăgostit de culoarea galben

Celebra cântăreața Beyonce, spre exemplu, pare că îndrăgește galbenul din ce în ce mai mult, având în vedere că într-un timp scurt a optat pentru purtarea a două ținute spectaculoase de gală de această culoare. Din aceeași paletă de nuanțe și-a ales o ținută de covor roșu și actrița Eva Longoria, care a purtat însă un galben mai strident, față de cel ales de Beyonce, care tindea spre spectrul auriului mai degrabă. Eva a purtat rochie decoltată și elegantă, în stilul caracteristic, iar galbenul ținutei a intrat perfect în contrast cu bronzul pielii sale, acumulat în timpul verii. 

O altă iubitoare de galben este și tenismena Serena Williams, care a purtat o ținută extravagantă pe covorul roșu, formată dintr-o rochie lungă galben-gutuie, pe care au fost cusute mai multe ornamente florale. Gwyneth Paltrow s-a aventurat și ea în „lumea galbenului”, însă a optat pentru un galben pal, o nuanță mai ștearsă, potrivită pentru rochia de voal pe care a purtat-o. 

Nici actița Amanda Seyfried nu s-a putut ține departe de acest trend, optând pentru o rochie ce îngloba mai multe nuanțe de galben, cu volane, care i-a venit ca turnată și i-a pus în evidență albul pielii. Pe lângă dragosea pentru galben, Kristin Cavallari și-a arătat și iubirea pentru crăptăturile rochiei, afișându-se într-o rochie superbă care i-a pus în prim plan silueta. 

Ce spune culoarea galben despre tine

Galbenul este o culoare benefică, iar în combinaţie cu albul pur se obţine galben pal. Este totodată şi culoarea geloziei. Se ştie că această culoare stimulează si intreţine starea de vigilenţă, sporeşte capacitatea de mobilizare si concentrare a atenţiei, predispune la comunicativitate; dă senzaţia de caldură şi de intimitate. Galbenul este culoarea caracteristică tipului activ, expansiv, investigativ si cu un nivel ridicat de aspiraţie. Privită mult timp, dă senzaţia de oboseală, dar în tonuri palide este suportabilă, potrivit adevarul.ro.

Mai multe