Black Eyed Peas au hotărât să nu mai cânte împreună
După două albume apreciate de critică, dar cu un succes comercial minor, grupul a cooptat-o în 2003 pe Fergie şi a lansat albumul "Elephunk", de pe care sunt de menţionat hiturile "Where is the Love?", "Shut Up" şi "Hey Mama".
Albumul Monkey Business (2005) a primit de trei ori discul de platină în Statele Unite şi Regatul Unit, iar "Don't Phunk With My Heart" şi "My Humps" s-au clasat pe locul 1 în Australia şi Canada, şi locul 3 în Regatul Unit şi Statele Unite.
După o pauză de trei ani, grupul s-a întors cu un album electro-dance, primit cu recenzii mixte. Primele două extrase pe single, "Boom Boom Pow" şi "I Gotta Feeling" au primit premii Grammy şi au stabilit un record, staţionând timp de 26 de săptămâni consecutive pe prima poziţie din clasamentul Billboard Hot 100.
Deşi au acest palmares, la ultimul concert pe care l-au susţinut la Alton Towers în Staffordshire, membrii trupei au declarat că au decis să ia o pauză pe termen nedeterminat. "Acest spectacol este foarte special pentru mine pentru că este ultimul pe care îl vom avea în această formulă pentru o perioadă lungă de timp. Vrem să ştiţi că vă iubim foarte mult şi vă mulţumim pentru faptul că ne-aţi susţinut mereu" a declarat Fergie, potrivit Huffington Post.
Cu toate acestea, membrii trupei au declarat că deşi nu vor mai concerta împreună, au de gând să îşi continue munca de studio şi să continue să compună viitoare hituri.
VIDEO