Boala care a răpus-o pe solista trupei Roxette a făcut-o să nu mai poată citi sau să meargă

10 decembrie 2019 20:14   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Vestea că solista trupei Roxette, Marie Fredriksson, a decedat, a zguduit întreaga lume muzicală, în special pe fanii artistei și ai trupei. Ea s-a luptat cu cancerul încă din anul 2002, și deși a sperat că nu va mai întâmpina probleme, iată că boală a răpus-o.

Totul a început în anul 2002, atunci când, întorcându-se de la sesiunea de alergat alături de soțul ei, artista a început să se simtă rău și atunci când a mers să se întindă pe pat, să se liniștească, a căsut în baie, lovindu-și puternic capul de chiuvetă atât de tare, încât a suferit o criză epileptică. 

Solista a fost transportată de urgență la spital cu o severă contuzie, iar două zile mai târziu, în urma analizelor și a controalelor de rutină, medicul a descoperit că Marie Fredriksson suferea de o tumoră malignă, în spatele capului. Timp de patru ore, ea a fost operată pentru a-i fi îndepărtată tumora, iar în acest timp ea a făcut chimioterapie. 

Faptul că și-a pierdut părul nu a deranjat-o prea tare, dat fiind faptul că ei i-a plăcut întotdeauna să aibă părul scurt. „Te simți rău, însă mi se părea că arăta foarte drăguț, arătam natural. Și va reveni. Mereu am fost tunsă scurt, așa că nu a fost o mare problemă”, declara artista în anul 2004, în cadrul unui documentar, potrivit mirror.co.uk.

Dar au existat câteva consecințe mult mai dure pe care le-a resimțit din cauza bolii. Artista și-a pierdut capacitatea de a citi, a scrie, de a vorbi, chiar e a merge, motiv pentru care ea a renunțat să mai concerteze. 

„Au fost trei ani extrem de dificili, dar acum sunt sănătoasă. Nu mai fac tratament”, declara era în anul 2003. 

În următorii ani ea a lucrat un album muzical solo, în care tema principală dezbătută a fost lupta pe care a dus-o cu cancerul, iar în anul 2010, ea a ales să se reunească cu membrii trupei Roxette, însă din cauza faptului că efectele bolii, în special incapacitatea de a se deplasa, au rămas, ea a fost nevoită să renunțe de tot la cerieră în anul 2016. „Distracția s-a încheiat. Dar ne-am distrat, nu-i așa?”, a transmis artista prin site-ul oficial al trupei. 

Ulterior, s-a aflat și motivul pentru care ea a luat această decizie. Artista nu mai putea să se deplaseze. „Ea nu mai poate merge, iar piciorul drept nu-i mai funcționează deloc”, a declarat colegul ei de trupă. 

Marie Fredriksson a lăsat în urmă doi copii în vârstă de 26, respectiv 23 de ani, dar și pe soțul ei, Mikael. 

Mai multe