Bob Dylan, la un pas de a-și pierde banii primiți cu Premiul Nobel

31 martie 2017 15:07   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Pe Bob Dylan (75 de ani) nu trebuie să-l grăbești. După aproape 5 luni de când a fost numit câștigătorul Premiului Nobel pentru literatură, cântărețul îl va accepta într-un final în acest weekend, când va călători în Suedia. Onoarea îi revine lui Dylan pentru ”noi expresii poetice care au onorat cântecele americane tradiționale”.

După săptămâni în care artistul a refuzat să răspundă apelurilor telefonice ale celor de la Academia Suedeză, Dylan a acceptat în cele din urmă atribuirea meritelor. ”Uimitor, incredibil. Nu oricine visează la așa ceva?”, a declarat Bob Dylan într-un interviu, conform The Guardian.

Cântărețul nu a participat la ceremonia din decembrie, dar într-un discurs citit de ambasadorul Suediei în SUA acesta a mărturisit că a fost de-a dreptul luat prin surprindere când i s-a spus că a câștigat, pentru că nu s-a gândit niciodată că muzica și cântecele sale sunt considerate literatură.

Conform regulamentului Academiei Suedeze, un laureat Nobel care nu rosteşte un discurs la primirea distincţiei, rămâne cu diploma şi cu medalia, dar pierde contravaloarea în bani a premiului.

Diploma şi medalia Premiului Nobel îi vor fi înmânate lui Bob Dylan în acest weekend, înainte sau după cele două concerte pe care cântăreţul le va susţine la Stockholm, pe 1 şi 2 aprilie, dar dacă nu va rosti un discurs de recepție până pe data de 10 iunie, cel târziu, va pierde contravaloarea în bani a acestuia, respectiv 830.000 de euro.

”Vestea bună este că Academia Suedeză și Bob Dylan se vor întâlni în acest weekend pentru a-I înmâna premiul. Ceremonia va fi restrânsă, doar Dylan și membrii academiei vor fi prezenți, asta la cererea artistului”, au fost cuvintele reprezentantului academiei.

Bob Dylan ar putea pierde cei 830.000 de euro ce i se cuvin pentru Premiul Nobel

Mai multe