Bob Marley se ascunde în Jamaica?
La 11 mai 1981, anunţul morţii lui Bob Marley, cel mai cunoscut şi cel mai iubit cântăreţ de muzică reggae din istorie, i-a şocat pe admiratorii săi de pe planetă. Mulţi dintre ei sunt convinşi că încă trăieşte.
Scepticii susţin cu tărie că un vegetarian convins, cum era Bob Marley, nu putea să moară la numai 36 de ani de cancer. Un om care respecta cu stricteţe un regim alimentar sănătos nu ar fi avut cum să facă cinci tumori, cum s-a anunţat oficial, în floarea vârstei. Cei care sunt convinşi că Marley şi-a înscenat moartea nu pot concepe că, de la o bucată de cupru, de care s-a lovit când s-a împiedicat din cauza unor pantofi noi, s-ar fi iradiat, după care ar fi făcut o tumoarea fatală la creier.
Se ştie însă că artistul era implicat politic şi lupta împotriva apartheidului (sistem social, politic şi economic care prevede locuirea separată a raselor, persoanelor de culoare interzicându-li-se, printre altele, dreptul la vot şi libera circulaţie). La 3 decembrie 1976, cu puţin timp înainte de un concert în aer liber de la Kingstone, el a scăpat ca prin minune dintr-un atentat. S-a ales cu un glonţ în piept şi cinci în coapsă, dar a supravieţuit.
Printre agresori s-a numărat Jim Brown, un apropiat al partidului pro-american din ţara sa, Jamaica. Artistul se exilează la Londra, în 1977, unde, pe aeroport, este arestat pentru deţinerea unei cantităţi mici de cannabis. În 1979, el şi-a demonstrat curajul politic, opunându-se în mod public apartheidului. Cei care susţin că încă trăieşte sunt convinşi că Bob Marley nu a mai putut suporta hărţuielile duşmanilor politici.
În plus, atentatul i-a făcut pe mulţi din apropierea sa să pună la cale o ieşire discretă din scenă. Şi asta pentru că Bob Marley devenise o ţintă vulnerabilă. Astfel s-a născut scenariul conform căruia Regele Reggae şi-ar fi regizat moartea. Fanii sunt convinşi de altfel că adepţii mişcării Rastafari îl ţin bine ascuns undeva, în ţara natală, pentru a nu i se întâmpla ceva rău.
Câştigurile artistului au ajuns la 1 miliard $
Cântăreţul Bob Marley a vândut mai mult de 200 de milioane de discuri în lume, fiind cel mai de succes artist reggae din toate timpurile. După moarte, câştigurile sale au atins un milliard de dolari. Născut la 6 februarie 1945, la Nine Miles, în Jamaica, este fiul unei jamaicane de culoare şi al unui tată alb de origine engleză. Familia tatălui nu a fost de accord cu relaţia şi Bob a fost crescut numai de mamă. Printre cele mai de succes piese ale sale se numără: "No Woman No Cry", "One Love", "I Shot the Sheriff", "Exodus", "Three Little Birds". Compilaţia "Legend", lansată post-mortem, a fost cel mai bine vândut album reggae din toate timpurile.
Cântăreţul de muzică reggae a avut 11 copii
Bob Marley a fost un membru al mişcării Rastafari, mişcare religioasă care îl recunoaşte pe fostul împărat al Etiopiei, Haile Selassie I (1892-1975), drept încarnarea lui Iisus Hristos la a doua venire. Împăratul a lămurit însă oamenii că nu a fost încarnarea lui Iisus, ci un creştin ortodox etiopian. În total artistul Bob Marley a avut 11 copii. Trei au fost născuţi de soţia sa, Rita, doi au fost adoptaţi (provenind din relaţii anterioare ale Ritei) şi ceilalţi au fost născuţi de femei diferite care au avut legături cu acesta.
Patru dintre copiii artistului (de la stâga la dreapta), Ky-Mani (37 de ani), Damian (34 de ani), Stephen (41 de ani) şi Julian (38 de ani),care toţi îi calcă pe urme