Bobby Brown, gonit de lângă sicriul lui Whitney

19 februarie 2012 16:42   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Familia lui Whitney Houston i-a refuzat lui Bobby Brown prezenţa în biserica unde a avut loc ceremonia de înmormântare.

Mariajul tumultuos dintre Whitney Houston şi Bobby Brown a făcut obiectul unor lungi discuţii, dar iată că de numele fostului soţ al lui Whitney se leagă un incident petrecut şi la înmormântarea artistei.

Potrivit presei americane, acestuia i-a fost refuzată prezenţa la funeralii, din cauză că a venit însoţit de logodnica sa, Alicia Etheridge.

Alicia Etheridge şi Bobby Brown şi-au făcut apariţia la funeraliile cântăreţei

Cei doi făceau parte dintr-un anturaj de nouă persoane, care dorea să stea în capelă în secţiunea rezervară familiei, însă au fost rugaţi să părăsească biserica.

Mai mult, se pare că acesta ar fi vrut să stea alături de fiica sa, Bobbi Kristina, dar rudele ei nu i-au permis asta.

Martorii spun că Bobby Brown era vizibil supărat, dar a respectat dorinţa familiei.

Bobby Brown şi Whitney Houston au fost căsătoriţi timp de 14 ani, iar după divorţ Whitney a primit custodia fiicei lor, Bobbi Kristina.

A fost înmormântată duminică

Cântăreaţa a fost înmormântată duminică alături de tatăl ei, John Russell Houston, care a murit în 2003.

Înmormântarea a avut loc după ceremonia impresionantă de sâmbătă, la care au participat numeroase staturi, printre care Stevie Wonder, Alicia Keys şi Dionne Warwick.

Whitney Houston a fost găsită moartă, la 11 februarie, în baia unei camere a hotelului Beverly Hilton.

Decesul a fost provocat, foarte probabil, de "cocktailul" de medicamente şi alcool consumat de artistă, după cum ar fi spus anchetatorii.

Mai multe