Boier Balli din „Suleyman Magnificul” a uitat-o pe Denisa de la Bambi

20 martie 2017 15:53   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Denisa Tănase de la Bambi a fost curtată în urmă cu doi ani de fermecătorul Burak Ozcivit, pe care îl ştiţi din serialul “Suleyman Magnificul”, dar şi din noua producţie care începe luni la postul turcesc Kanal D şi se numeşte “Dragoste infinită”. Lucrurile nu s-au legat atunci, iar acum actorul este aproape de căsătorie cu un fotomodel din Turcia.

În 2015, solista de la Bambi a povestit, pentru Antena Stars, că în timpul concediului din Turcia a fost urmărită, la sala de sport a unui hotel de cinci stele, din Belek, de actorul Burak Ozcivit (32 de ani), cunoscut românilor drept Boierul Bali din serialul ”Suleyman” (Kanal D).

”M-a cerut în căsătorie, voia copii și să mă mut cu el la Istanbul. S-a speriat însă de tata, dar tot îmi dădea târcoale. Burak venise în vacanță cu câțiva prieteni. Este frumușel tipul, ce-i al lui e al lui. Mai vorbim pe internet”, a spus la vremea respectivă cântăreața.

Burak are acum o relaţie cu Fahriye Evcen (30 de ani), cu care se va căsători în iunie, semn că a uitat-o pe Denisa. De cealaltă parte, solista de la Bambi a declarat pentru Click! că îl va urmări pe fostul ei curtezan în noul serial de la Kanal D. “Nu prea am timp, dar mă uit la serialele turceşti. Nu am mai păstrat legătura cu Burak”.

Despre iubire şi carieră, actorul ne-a vorbit în următorul interviu exclusiv.

  • Click!: Publicul din România deja te iubeşte, după rolul din „Suleyman Magnificul”. Ce ne poţi spune despre personajul tău din „Dragoste infinită”? În ce măsură te identifici cu el?

Burak Ozcivit: Am aflat că serialele turceşti sunt foarte bine primite de publicul din România, iar „Suleyman Magnificul” a avut un impact foarte mare asupra telespectatorilor români. Mă aştept ca şi „Dragoste infinită” să îi cucerească, nu e o dramă istorică, dar te prinde prin povestea de iubire, prin scenariul foarte bine scris, răsturnarile de situaţii. Cred că fiecare dintre noi trăieşte la un moment dat în viaţa lui o mare dragoste, pe care şi-o doreşte să dureze la infinit. Ce suntem dispuşi să facem pentru această iubire depinde de fiecare dintre noi. Poate că uneori suntem descurajaţi, ne gândim că destinul nu ne validează relaţia, dar cred că niciodată nu trebuie să ne lăsăm descurajaţi de ceea ce spun cei din jur sau de întâmplări pe care le-am putea interpreta ca fiind ”semne” potrivnice.  Mă identific cu personajul meu în măsura în care cred în dragoste la prima vedere şi lupt pentru ceea ce îmi doresc. Sunt onest cu sentimentele mele şi ale omului pe care îl iubesc. De asemenea, muncesc cu seriozitate maximă pentru tot ceea ce am, niciodată nu mi-a căzut ceva „din cer”. Aş mai adăuga spiritul de solidaritate cu oamenii din jurul meu, empatia.    

  • Crezi că dragostea poate fi infinită? Cui porţi tu o dragoste infinită?

Atunci când te legi de un om, când ai sentimente pentru el, cred că o faci pentru totdeauna. Ajungi să ai amintiri comune, să îi cunoşti temerile, să îţi doreşti să îi fie bine. Întotdeauna va avea un loc special în inima ta. Dragoste infinită port părinţilor, dar şi femeii din viaţa mea. De asemenea, iubire infinită port prietenilor mei, care au fost lângă mine atunci când am avut nevoie de ei. Cu siguranţă, e vorba de intensităţi diferite, de moduri de a iubi diferite.

  • Care sunt pentru tine calităţile femeii ideale?

Nu există un tipar anume, ce îmi place mie s-ar putea să nu aibă acelaşi efect şi asupra ta! Pe mine mă cuceresc graţia, frumuseţea care să se regăsească şi în interior, sinceritatea acelei persoane.   

  • Care este relaţia cu fanii tăi, cum te împaci cu expunerea publică?  Nu este geloasă iubita ta?

Oamenii sunt foarte atenţi, îmi scriu pe conturile de socializare, mă întreabă tot felul de lucruri pe stradă. Nu mă simt agresat, ci mă simt norocos, răsfăţat. Fără publicul nostru nu am fi nimic, el ne validează în permanenţă.  Referitor la cea de-a doua întrebare... ea nu e geloasă, înţelege foarte bine această industrie, ceea ce fac, mesajele de la fane...  Deşi... puţină gelozie nu strică! Cred că nu poate exista dragoste fără gelozie. Desigur, nu aş suporta o gelozie patologică, dar micile îngrijorări pot fi chiar sexy uneori.     

  • Ai un mesaj pentru publicul din România?

Vă doresc tuturor o viaţă frumoasă, vă doresc să vă găsiţi şi păstraţi iubirea adevărată! Şi fiţi cu ochii pe serialul „Dragoste infinită”, la Kanal D! 

„Dragoste infinită” începe luni de la Kanal D

Luni seara, de la ora 20.00, la Kanal D va debuta serialul “Dragoste infinită”, avându-i în rolurile principale pe actori cunoscuţi publicului din România. Burak Ozcivit e cunoscut din serialul fenomen “Suleyman Magnificul”, în rolul lui Bali Bey, iar Neslihan Atagül a interpretat-o pe Neriman din serialul “Un destin la răscruce”.

Serialul “Dragoste infinită” (“Kara Sevda”) aduce în faţa telespectatorilor o poveste de dragoste a doi tineri din două lumi diferite care se îndrăgostesc iremediabil. Kemal (Burak Özçivit), student în ultimul an la inginerie minieră, e unul dintre cei trei copii ai unei familii din clasa mijlocie. Fiind o fire raţională, acesta nu crede în miracole, şi cu atât mai mult în miracolul dragostei. Însă lumea lui monotonă e întoarsă pe dos odată cu apariţia lui Nihan (Neslihan Atagül) în viaţa sa. Provenind dintr-o familie înstărită, Nihan trăieşte în zona rezidentială a cartierului.

Deşi pare imposibilă, dragostea dintre Kemal şi Nihan va depăşi diferenţele de poziţie socială. Cei doi reuşesc să rămână împreună pâna în ziua când Kemal e nevoit  să plece din Istanbul pentru a lucra într-o mină. Ce nu ştie tânarul e că şi Nihan are un secret pe care trebuie să îl îngroape laolalta cu dragostea lor. Iubirea celor doi va fi pusă la grea încercare şi aceştia vor trebui să deăşească nenumăratele obstacole ce stau în calea fericirii lor.

Mai multe