Bombă! Kevin Spacey i-a pus mâna pe penis unui prinţ
Asta e culmea perversităţii! Kevin Spacey, 58 de ani, a fost acuzat de mai mulţi bărbaţi de hărţuire sexuală. Pe lista celor aproape 20 de persoane care l-au acuzat de hărţuire sexuală a apărut recent un nume sonot. Este vorba de Ari Behn, 46 de ani, fostul soţ al Prinţesei Märtha Louise, care a divorţat de aceasta în 2016. Iată ce i-a făcut Spacey!
Kevin Spacey i-a pus mâna pe penis şi i-a pipăit bărbăţia în timpul unei recepţii regale din 2007. Actorul de 58 de ani a profitat de un moment de neatenţie al prinţesei şi l-a pipăit pe sub masă pe soţul acesteia. L-a privit în ochi şi i-a cerut o ţigară. Scena a avut loc în timpul petrecerii organizate de casa regală norvegiană după decernarea Premiului Nobel pentru Pace. Într-un interviu acordat recent, Ari Behn a povestit detaliat cum s-a trezit hărţuit sexual de actorul care a prezentat evenimentul împreună cu actriţa Uma Thurman. „Am avut o conversaţie decentă şi s-a aşezat lângă mine, la masă”, a povestit Behn, de 46 de ani. „După cinci minute de discuţie, Spacey a zis: „Hei, hai să mergem la o ţigară!”. Apoi a strecurat mâna pe sub masă şi m-a pipăit pe testicole”. Behn este un nefumător convins şi a răspuns: „Ăăă, poate mai târziu!”.
Scandalul care îl are în centru pe Kevin Spacey a izbucnit în luna octombrie când actorul din Star Trek Anthony Rapp a povestit cum a fost cât pe ce să fie violat de Spacey când avea doar 14 ani. După acest incident, alţi 15 bărbaţi au povestit incidente similare. Kevin Spacey a fost nevoit să recunoască faptul că are o altă orientare sexuală. Ari Behn a divorţat de Prinţesa Martha Louise în 2016, după 14 ani de mariaj. Ei au trei copii împreună: pe Maud Angelica, de 13 ani, Leah Isadora, de 11 ani şi Emma Tallulah de opt ani. În luna august 2016, cuplul princiar a anunţat despărţirea explicând că „relaţiile din familie s-au răcit în ultima vreme”. Prinţesa a publicat de atunci mai multe cărţi în care povesteşte întâlnirile ei extrasenzoariale cu îngeri şi serafimi. Behn a devenit scriitor.