Bon Jovi a dat 18,4 milioane $ pe un apartament, să-l vadă vecinii când se spală
Unora le place să se îmbăieze cu spectatori! Bon Jovi, de 55 de ani, şi-a cumpărat recent un apartament în cartierul rezidenţial Greenwich Village, din Manhattan, New York. L-a ales pentru că are cada de la baie montată în dreptul geamului, în aşa fel încât vecinii să poată vedea tot.
Bon Jovi are o avere de 300 de milioane de dolari şi recent şi-a luat un ditamai apartamentul de patru dormitoare, patru băi, cu pereţi exteriori de sticlă şi o suprafaţă utilă de 370 de metri pătraţi.
Rockerul nu a fost aşa de încântat de piscina aflată la parter, de saună şi de salonul de masaj la care toţi proprietarii din clădire au acces gratuit, cât s-a bucurat de faptul că are o ditamai baia, la dormitorul matrimonial şi cada este poziţionată în dreptul peretelui de sticlă.
Vă daţi seama că vecinii de vizavi din Lower Manhattan vor tăia bilete pentru a-l putea admira pe Bon Jovi când se umple de clăbuci?
Bucătăria este decorată cu diferite componente semnate de firme de lux de genul Sub-Zero, Miele sau Wolf. Balcoanele sunt orientate către sud, apartamentul are propriul ascensor.
Bon Jovi şi-a luat apartamentul la scurt timp după ce a vândut un duplex aflat pe strada Charles, din Manhattan cu 15,95 milioane de dolari.
Printre vecinii cu care va putea merge la cinematograful de 21 de locuri de la subsolul clădirii, Bon Jovi va da ochii zilnic de boss-ul Starbucks, Howard Schultz, care a dat pe apartamentul lui 40 de milioane de dolari şi de actorul Michael C. Hall, care s-a mutat aici în 2016, cheltuind pe apartament 4,3 milioane de dolari.