Bonnie Tyler nu urcă pe scenă decât bronzată
A mai rămas doar o zi până când Bonnie Tyler (63 de ani) va cânta din nou live pentru fanii din România. Ca orice divă care se respectă, artista are pretenţii dintre cele mai sofisticate, pe care organizatorii sunt gata să i le satisfacă. Blonda vrea sală de fitness, solar pentru a se bronza înainte de concert, vinuri din Noua Zeelandă şi lista nu se opreşte aici.
Legenda muzicii anilor ’70-’80 va susţine mâine, începând cu ora 19.00, un concert de excepţie la Sala Palatului, din Capitală. Bonnie Tyler va ajunge azi pe plaiurile noastre cu o cursă aeriană din Londra. Faimoasa cântăreaţă a cerut să fie protejată de doi bodyguarzi, să fie plimbată cu o limuzină şi să fie cazată într-un apartament prezidenţial al unui hotel de cinci stele, situat în apropierea sălii de spectacol.
La hotel, solista vrea acces nelimitat la piscină, sală de fitness şi la solar, pentru că vrea să se bronzeze înainte de a urca pe scenă. Blonda are nevoie nu de una, ci de două cabine, din care nu vor lipsi băuturile răcoritoare dietetice, ceaiul englezesc şi o sticlă cu vin, preferatul acesteia fiind Sauvignon Blanc din Noua Zeelandă.
Înainte de concert, cântăreaţa va servi preparate culinare cu ton, carne de vită, diferite sortimente de brânzeturi, dar şi salate şi fructe proaspete. Şi după concert vrea un ospăţ regal, aşa că a solicitat rezervări la trei restaurante de lux. Biletele pentru concert costă între 150 şi 500 de lei şi se găsesc pe vreaubilet.ro sau la Sala Palatului.
În aceeaşi seară pe scenă vor urca şi rockerii de la trupa britanică Smokie.