Bono, solistul trupei U2, operat de urgenţă
În vârstă de 50 de ani, Bono, pe numele său real Paul Hewson, a fost internat şi operat la spate într-o clinică specializată din Munchen, după ce s-a rănit în timpul pregătirilor pentru turneu.
"Trupa era foarte nerăbdătoare să reînceapă turneul până la operaţia la spate a lui Bono, realizată de urgenţă la Munchen, astăzi (vineri, n.r.)", a declarat Paul McGuinness, managerul trupei, într-un mesaj audio postat pe site-ul U2.
"Ne pare rău că provocăm neplăceri fanilor. Vom face planuri pentru noi date de concert cât de curând posibil", se mai arată în mesaj.
Bono va petrece următoarele zile în spitalul din Muchen, înainte de a se întoarce acasă pentru recuperare.
"Sperăm să rezolvăm lucrurile cât mai curând cu putinţă", a mai adăugat McGuinness.