Brad Pitt a dezvăluit cu câte femei s-a întâlnit, după divorțul de Angelina Jolie

11 decembrie 2019 22:01   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Deși fanii celor doi actori încă speră ca întregul divorț să fie doar o perioadă mai nefericită din viața acestora, fiind urmat în cele din urmă de o împăcare, realitatea este că Angelina Jolie și Brand Pitt, cândva partenerii „perfecți” de la Hollywood, sunt departe de a redeveni un cuplu. După divorțul lor au tot existat speculații cu privire la viața amoroasă a lui Brad, pe care acesta le-a comentat într-un final.

După ce au anunțat în mod oficial separarea, au existat speculații cu privire la alte doamne și domnișoare care ar fi apărut brusc în viața râvnitului actor, iar acum acesta a vorbit despre femeile cu care a ieșit după despărțirea de Jolie, într-un final, pentru a clarifica subiectul. 

Nefericit, se pare, cu privire la zvonurile care au tot circulat în presă în legătură cu viața sa amoroasă, Brad Pitt (55) a decis să pună capăt șirului nesfârșit de speculații. Încă de când s-a separat de fosta lui soție, Angelia Jolie, în 2016, orice fată cu care actorul apărea la braț era atent investigată și clasată ca fiind o potențială parteneră pentru acesta. 

Brad Pitt, despre viața sa amoroasă după divorțul de Angelina Jolie

Deși nu obișnuiește să vorbească adesea despre viața sa personală, acesta a făcut o excepție pentru cei de la New York Times Magazine, de data aceasta. Ultima femeie despre care se spunea că ar putea fi următoarea cucerire a lui Pitt a fost Alia Shawkat, însă actorul a explicat ferm că între ei nu există nimic mai mult decât o prietenie, informează Mirror.co.uk

De asemenea, Brad a negat orice legătură cu vreo femeie despre care s-a speculat în presă în ultimii trei ani că i-ar fi furat inima. „Nu fac orice ca să evit acest subiect. Pur și simplu nu caut să vorbesc despre el. Nu știu cu câte femei s-a spus că m-am întâlnit în ultimii doi, trei ani, însă nu este nimic adevărat. Doar am apărut cu ele, asta nu înseamnă nimic..”, a explicat starul. 

De asemenea, acesta a fost văzut și în compania fostei soții, Jennifer Aniston, după divorțul de Angelina, femeia pentru care actorul a părăsit-o la vremea respectivă pe Jen. Fanii nostalgici ai cuplului au speculat atunci că actorii se vor împăca, cu siguranță, însă se pare că lui Brad i s-a urât de căsnicii sau relații de orice fel, cel puțin pentru moment.

Alături de Angelina, Brad are trei copii adoptați; Maddox, 18, Pax, 16, și Zahara, 14, împreună cu cei trei copii biologici, Shiloh, 13, și gemenii Knox și Vivienne, în vârstă de 11 ani. Cuplul s-a despărțit în 2016, iar de atunci s-au tot certat și târât unul pe altul în tribunale pentru custodia copiilor.

Mai multe