Brad Pitt, la un pas de moarte

25 octombrie 2009 15:34   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Brad a fost la un pas de moarte, susţin martorii accidentului, care au privit neputincioşi în momentul în care starul s-a prăbuşit de pe motocicleta aflată în plină viteză.

Din fericire, casca şi costumul de protecţie, precum şi antrenamentele pentru cascadorii, l-au ajutat să scape nevătămat. S-a scuturat de praf şi s-a ridicat, după care l-a luat la înjurături pe urmăritor.

Unii martori oculari au povestit că, înainte de accident, Pitt ar fi încercat să fugă de paparazzo. Ca să nu-l scape din ochi, acesta a accelerat automobilul său Toyota Camry şi i-a lovit motocicleta.

Alţi trecători au susţinut că, în goana sa, Pitt s-ar fi agăţat de oglinda retrovizoare a altei maşini parcate pe marginea drumului şi s-ar fi dezechilibrat înainte de a cădea.

Un lucru este sigur, starul s-a prăbuşit pe stradă, iar motocicleta a fost proiectată în spatele unui camion.

În final, Pitt a constatat că era mult prea avariată pentru a putea să plece cu ea acasă la Angelina Jolie şi la copii.

Accidentul s-a produs pe o şosea foarte aglomerată în timp ce actorul savura o plimbare solitară pe o vreme însorită.

Pitt este un mare pasionat de mociclete, având în colecţia sa un Ducati Desmosedici şi un Monster 696.

Prinţesa Diana, ucisă într-un accident cauzat de paparazzi

Prinţesa Diana a Marii Britanii şi-a pierdut viaţa în urma unui accident asemănător, survenit în tunelul de sub podul Alma, la 31 august 1997, în timp ce şoferul maşinii în care se afla gonea pentru a scăpa de paparazzi.

Mai multe