Brad Pitt şi Angelina Jolie, divorţ de 480 milioane de dolari?
Revista ”National Enquirer” aruncă bomba! Angelina Jolie şi Brad Pitt divorţează după 15 luni de căsătorie. Ea şi-ar fi găsit deja un alt bărbat, iar el şi-ar fi găsit altă femeie. Urmează bătălia pentru copii!
Au împreună averea de 480 milioane $ pe care trebuie s-o împartă dacă zvonurile că divorţează se dovedesc adevărate! Revista americană susţine că relaţia Angelinei Jolie (40 de ani) cu Brad Pitt (51 de ani) ar fi zguduită de un imens scandal. Actorul este în pragul nebuniei, după ce ar fi aflat că soţia îl înşală. Ba, mai mult decât atât, publicaţia mai sus amintită prezintă o fotografie în care Angelina vorbeşte cu un membru al echipei împreună cu care turnează un nou film în Cambodgia. Aceasta ar fi dovada că actriţa şi-ar înşela soţul cu acel bărbat. ”Brad a auzit ce se întâmplă de la surse din apropierea nevestei şi a explodat. Natura relaţiei pe care Angelina o are cu bărbatul necunoscut a devenit subiect de bârfă pentru echipa de filmare”, scrie ”National Enquirer”. Supărat, Brad s-ar fi cuplat şi el cu o altă femeie. Ar urma acum lupta pentru custodia celor 6 copii ai lor, 3 biologici, Shiloh (9 ani) şi gemenii Knox şi Vivienne, de 7 ani, şi 3 adoptaţi, Maddox (14 ani), Pax (12 ani) şi Zahara (10 ani). Toată fericirea cuplului s-ar fi destrămat după 10 ani de când sunt împreună.