Britney Spears dă o mare veste fanilor
Cântăreaţa Britney Spears se întoarce pe scenă. După o săptămână de chinuri, diva revine la cazinoul Planet Hollywood din Las Vegas.
Până acum, Britney Spears (33 de ani) a anulat 3 concerte, dar este hotărârtă să urce din nou pe scenă. Medicii i-au imobilizat glezna cu o gheată specială după ce şi-a suscit-o. Diva a recunoscut că a avut mari dureri, dar se pare că răul cel mare a trecut. Aseară, Britney a scris pe Twitter: “Ne vedem mâine seară, Vegas!”, lăsând să se înţeleagă că va urca pe scenă din nou.
“M-am umplut de ruşine!”
Cântăreaţa Britney Spears (33 de ani) a povestit recent cât de ruşine i-a fost pentru că a căzut pe scenă după ce şi-a sucit glezna în seara de 1 mai. “Nu făceam ceva complicat, doar săream pe loc. Fac acelaşi lucru de opt ani, dar nu am mai căzut niciodată pe scenă. M-am umplut de ruşine acum”, a spus diva la emisunea moderată de Ellen DeGeneres. Ea a trebuit să anuleze câteva concerte, dar şi-a prelungit şederea în Las Vegas cu încă 3 luni.