Britney Spears şi-a serbat ziua de naştere la piscină. Iubitul i-a fost alături, copiii au lipsit

4 decembrie 2019 18:21   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

A profitat de temperatura de 28˚C! Britney Spears s-a distrat împreună cu iubitul, Sam Asghari, la piscină de ziua ei. Cântăreaţa şi-a serbat aniversarea vârstei de 38 de ani la Miami, numai în doi.

Britney Spears s-a sărbătorit, duminică, cu o zi înainte de data în care s-a născut, 2 decembrie, la piscină, profitând la maximum de vremea frumoasă din Miami, Florida, SUA. Vedeta se ţine bine şi nu se mai teme să-şi arate trupul în costum de baie.

A scăpat de problema kilogramelor în plus. Are trupul frumos, nici nu ai zice că a născut de două ori. Britney s-a distrat numai în compania iubitului tinerel, Sam Asghari, de numai 25 de ani. Spre deosebire de alţi ani, cântăreaţa nu i-a avut alături pe cei doi copii ai ei, Sean Preston, de 13 ani, şi Jayden James, în vârstă de 12 ani, la aniversare.

Diva se înţelege foarte bine cu Asghari, care este fotomodel de profesie. La un moment dat, paparazzi au surprins un moment de tandreţe între ei. Sam a mângâiat-o cu afecţiune pe umăr pe Britney.

Cu ocazia zilei ei, tânărul a scris un mesaj focos: “Trăim, râdem, ne certăm şi mai mult decât toate ne iubim. De aceea lumea te iubeşte! Poţi să fii prinţesa muzicii pop, dar cel mai mult eşti prinţesa mea”.  Cei doi sunt împreună din 2016, însă şi-au oficializat relaţia abia în ianuarie 2017. Britney Spears a fost căsătorită cu fostul dansator Kevin Federline (41 de ani) între 2004 şi 2007. Ea are o avere de 215 milioane $, care încă e administrată de tatăl ei, Jamie Spears (67 de ani).

Mai multe